“Lumea” iubită atât de mult de Dumnezeu este omenirea, sufletele oamenilor, mântuirea fiecărui semen al nostru. Iar “lumea” urâtă de Dumnezeu este felul deșert și blestemat în care trăiesc, chinuiți de pofte și mânați de vrăjmășie împotriva Voii Sfinte a lui Dumnezeu, toți oamenii lumești, oamenii care, prin păcatul lor voit, sunt fiii diavolului, iar prin ura lor organizată, sunt vrăjmașii lui Hristos.
Din dragoste pentru lumea sufletelor omenești, Hristos a parasit Cerul și a venit pe pământ. Din milă pentru această lume, Hristos a suferit patimile și moartea trupească, pentru a o răscumpăra din blestemul păcatului. Din bunătate pentru această lume, Hristos îi cheamă mereu pe toți oamenii din ea, pe toți cei de acum, care ca umbrele vin și trec peste fața timpului de acum și pe a pământului acestuia.
Pentru această lucrare mântuitoare a omenirii, Hristos folosește nu numai mijloace nevăzute, ci și pe cele văzute. Nu numai pe slujitorii Săi cerești, ci și pe cei pământești. Nu numai mărturisirea și Jertfa Lui, ci și mărturisirile și jertfele ucenicilor Săi. Iar aceasta va fi tot așa până la împlinirea vremii harului față de lume, până la sfârșitul zilelor chemării și până la intrarea numărului deplin al celor aleși… Atunci se va sfârși lucrarea Iubirii Jertfitoare.
Domnul Iisus a știut bine și cât de puțin cunoscători ai vicleșugurilor celui rău vor fi ucenicii Săi. Cât de slabi și de puțini vor fi în mijlocul lumii și cât de grea le va fi slujba pe care au ei să o facă. De aceea L-a rugat pe Tatăl, mijlocind pentru ei, ca, în timpul marilor primejdii pe care ei le vor avea de înfruntat, Puterea Tatălui să-i apere și Grija Lui să-i însoțească în tot timpul acelor lupte pe care ei le vor avea de dus. Domnul Iisus S-a rugat Tatălui Ceresc pentru noi. De aceea să fim siguri că Puterea Lui ne va ocroti și ne va salva (I Petru 1, 5).
Scumpe suflete mărturisitoare, fiți încredințate de adevărul pazei lui Dumnezeu! Mai puternică este paza Puterii lui Dumnezeu care vă ocrotește decât toate amenințările puterii care vă caută nimicirea. Mai lângă voi e Dumnezeu Care vă apără decât cel mai apropiat dușman care vă urăște. Mai sigură este izbăvirea lui Dumnezeu decât orice primejdie de care v-ați teme!
De aceea mergeți și nu stați, numai să mergeți cu pași curați, cu Dumnezeu și pentru El. Vorbiți și nu tăceți, numai să vorbiți cu înțelepciunea lui Hristos, pentru El. Lucrați și nu vă lăsați, numai să umblați călăuziți de Duhul Sfânt și prin El.
Hristos a mijlocit pentru noi, Tatăl ne va păzi, Duhul ne călăuzește! Fiți tari în nădejde, răbdători în necaz, stăruitori în rugăciune și neclintiți în Hristos.
Prin nașterea din nou din Cuvântul lui Dumnezeu și din Duhul lui Dumnezeu, ucenicul lui Hristos capătă o ființă duhovnicească și o natură duhovnicească, ieșind din robia păcatului și lepădându-se de stăpânirea diavolului, și renunțând la înfierea lumească, pentru înfierea Duhului Sfânt. Sufletul devenit ucenic al lui Hristos a intrat, prin chiar această naștere din nou, în robia neprihănirii, în ascultarea lui Dumnezeu, în înfierea cerească, devenind astfel, prin asta, un străin pentru lume și un moștenitor al lui Dumnezeu (Efeseni 2, 1-22; Galateni 4, 1-25; I Petru 1, 23).
Cei care au fost cândva cetățeni ai unei țări, fii ai ei și iubiți de ea, când o dată renunță la cetățenia acesteia și își aleg o altă cetățenie, prin chiar acest fapt, ajung nu numai niște străini pentru țara aceea la a cărei cetățenie au renunțat, ci chiar să fie priviți ca niște vrăjmași ai ei și tratați ca niște răufăcători. Așa devenim noi pentru lumea necredincioasă lui Hristos când ajungem fii ai Tatălui Ceresc.
Îndată ce fiii lumii acesteia au băgat de seamă că Iisus este Fiul Tatălui și nu fiul lumii, au început cu toții să-L urască și să caute cel mai grabnic mijloc ca să-L trimită afară, peste hotarele lor, înapoi la Cel care L-a trimis. Așa va căuta să facă și cu noi, dacă suntem ai Tatălui, fiindcă lumea Îl urăște pe Dumnezeu și îl iubește pe satan. Îndată ce lumea bagă de de seamă că ucenicul Domnului nu mai este de al ei, procedează și față de el tot așa ca față de Hristos, prigonindu-L, urându-L și căutând să-L alunge dintre ai ei, să-L scoată din mijlocul său și să-L trimită cât mai curând în țara Sa din Ceruri. Pentru aceasta, folosește toate mijloacele pe care le-a scornit diavolul, de la cel mai nedrept până la cel mai crud. Și totuși, deși adevărul de mai înainte al Cuvintelor lui Dumnezeu se vede atât de limpede în Sfintele Scripturi, cât și în viața de toate zilele, totuși vedem încă destui oameni care spun că sunt ucenici ai lui Hristos, fără să fie urâți de lume, spun că au nașterea din nou, fără a avea semnele ei, spun că au cetățenia cerească, fără a fi străini de lume și spun că sunt moștenitori ai vieții veșnice, dar n-au nici una din dovezile însoțitoare ale acestei stări. Ce înșelăciune este aceasta!
Traian Dorz, Mărturisirea strălucită
