Dragostea îşi are şi ea legea ei (I Corinteni 13). Orice dragoste care nu se desfăşoară după legea aceasta a lui Hristos este o dragoste fără-de-lege (II Corinteni 11, 3-4; I Timotei 4, 1).
Rugăciunea îşi are şi ea legea ei şi condiţiile ei (Matei 6, 5-15). Orice rugăciune făcută altfel este fără-de-lege (Proverbe 28, 9; Psalmi 109, 7).
Milostenia îşi are şi ea legea ei (Matei 6, 2-4; Luca 14, 12-14). Dacă se face altfel, este fără-de-lege.
Frăţietatea sfântă a celor credincioşi, Biserica Creştină, comunitatea copilaşilor Domnului Iisus îşi au, tot aşa, şi ele legea lor, care îl obligă pe fiecare suflet din ele să fie ascultător de fraţi, iubitor de fraţi, unit cu fraţii în aceeaşi învăţătură, în acelaşi duh, în aceeaşi simţire şi în acelaşi gând (Filipeni 2, 1-2). Oricine trăieşte fără acestea este în fărădelege.
Orice suflet care nu vieţuieşte, nu locuieşte, nu lucrează şi nu umblă în frăţietatea sa duhovnicească, potrivit unei sincere şi necurmate ascultări de legea aceasta a părtăşiei frăţeşti, este un om fără-de-lege şi duce o credinţă fără-de-lege, şi face o lucrare, şi are o stare fără-de-lege.
Din astfel de stări şi din astfel de oameni se nasc apoi certurile, sectele, rătăcirile de la credinţă şi toate dezbinările. Toată înlănţuirea răutăţilor şi a pierderilor din Biserica Domnului nostru Iisus Hristos vin numai prin cei care trăiesc în fără-de-legile acestea.
Fiindcă nu-i de-ajuns să te lupţi… ci trebuie să te lupţi după rânduieli (II Timotei 2, 5). După rânduielile aşezate de Dumnezeul rânduielilor (I Corinteni 12, 28). Altfel, dacă lepezi aceste rânduieli, care de veacuri au fost urmate întocmai de ascultătorii lui Hristos (Filipeni 3, 16-18), atunci alergi zadarnic, atunci te lupţi zadarnic şi suferi zadarnic… (Galateni 2, 2 şi 3, 4).
Un suflet sincer, care doreşte cu adevărat mântuirea sa şi gândeşte cu seriozitate asupra ei; nu se va rupe niciodată şi întru nimic de trupul unității frățești care cere o deplină ascultare fiecărui mădular al ei.
Cine îşi va îndeplini conştiincios şi în armonie cu fraţii săi slujba ascultării sale, acela este un împlinitor al legii Dragostei lui Hristos. În felul acesta, credinciosul se va controla mereu pe sine însuşi cu legea Domnului, pentru a nu face nimic fără-de-legea Lui.
Când, cercetându-se, el va afla că în vreo privinţă s-a abătut, va recunoaşte cu sinceritate aceasta, va primi mustrarea şi se va îndrepta potrivit ascultării acestei îndrumări (II Timotei 1, 13). În felul acesta, fără-de-legea lui va fi iertată şi înaintea Domnului, şi înaintea fraţilor. Iar el va gusta din nou bucuria cea mare a deplinei părtăşii frăţeşti, prin Duhul Domnului; şi ferice de cel cu fărădelegea iertată şi cu păcatul acoperit…
Da, ferice de toţi cei cu fărădelegea iertată şi de Dumnezeu, şi de Biserică, şi de fraţii lor!
Ferice de cei care îşi recunosc şi îşi mărturisesc total păcatul lor, fără vicleşug!
Acelora întotdeauna li se şi iartă totul şi pe totdeauna.
Traian Dorz, Porțile veșniciei
