Inima adevăratului credincios nu este îngustă, egoistă şi părtinitoare. Ci ea este curată şi largă, căci doreşte fericirea tuturor aleşilor lui Dumnezeu. Este altruistă, pentru că se poate bucura deplin numai atunci când întreg poporul său este bucuros… Şi este nepărtinitoare pentru că luptă şi se roagă, suferă şi doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi, ajungând şi dorind să moştenească binecuvântările dumnezeieşti împreună cu toţi.
Adevăratul credincios priveşte pe cei puţini, se bucură de cei mai mulţi – şi crede pentru toţi. Priveşte pe cei aleşi, pentru că este în mijlocul lor, unit cu ei, lucrând, luptând şi rugându-se împreună cu ei. Se bucură cu tot poporul său, pentru că toată această luptă şi jertfă a sa este în mijlocul acestui popor, spre ridicarea şi înaintarea lui. Şi se bucură de bucuria şi fericirea poporului său întreg.
Adevăratul credincios se laudă în nădejdea că Bunătatea lui Dumnezeu va sprijini lupta sa şi a tuturor celorlalţi fraţi ai săi credincioşi, – lupta lor frumoasă, dusă într-o simţire, într-un gând şi pentru o singură şi mare dorinţă: bucuria şi mântuirea tuturor oamenilor. Fiindcă aceasta este voia lui Dumnezeu.
Cel credincios porneşte de la cei puţini aleşi, de la fraţii săi, dar nu rămâne închis numai în acest fel sectar şi îngust de a vedea, nu rămâne rupt de năzuinţele poporului său, nici departe de interesul pentru alţii, – ci luptă şi moare pentru marea ţintă: mântuirea tuturor.
Simţindu-şi puternic răspunderea, dragostea şi părtăşia lui strânsă cu poporul său şi cu soarta concetăţenilor lui, adevăratul credincios lucrează pentru fericirea alor săi, apoi, cu răspundere faţă de soarta întregii omeniri, el trăieşte şi lucrează potrivit acestor datorii sfinte, spre mântuirea lumii întregi. Frate credincios, fii în mijlocul alor tăi unit cu ei, harnic şi statornic între ei, cu dorinţa de a-i ajuta pe toţi.
Îmbrăţişează cu dragoste întreg poporul tău şi fă tot ce poţi pentru toată omenirea. Nu căuta numai folosul alor tăi şi mai ales nu-l căuta păgubindu-i pe alţii – căci aceasta este o mârşăvie înaintea lui Dumnezeu, Care îi iubeşte pe toţi oamenii… Şi nu va fi spre nici un bine, chiar pentru tine şi ai tăi.
Nu-i iubi numai pe cei aleşi, ci deprinde-ţi inima să îmbrăţişeze şi să iubească întreg poporul în mijlocul căruia te-ai născut şi trăieşti. Pentru că şi fericirea ta depinde de a lui (Ieremia 29, 7).
Învaţă să nu te rogi numai pentru tine şi numai tot pentru ai tăi, ci cuprinde totdeauna în rugăciunile tale pe tot poporul tău, pe toţi conducătorii puşi de Dumnezeu peste el, şi pe toţi nenorociţii lui care au nevoie de mântuire, şi pe toţi tinerii lui care au nevoie de lumină, şi pe toate mamele lui, şi învăţătorii lui, şi pe toţi părinţii şi păstorii lui, fiindcă de aceştia depinde, în mare măsură, viitorul neamului tău şi fericirea lui şi a ta.
Deprinde-te să cuprinzi în rugăciunile tale întreaga omenire, cu toate trebuinţele tuturor oamenilor, semenii tăi. Căci învăţând să te rogi pentru toţi, vei învăţa să-i şi iubeşti pe toţi şi vei învăţa să cauţi binele tuturor cu o inimă plină de bunătate şi de lărgime, ca un adevărat fiu al lui Dumnezeu.
Te slăvim pe Tine, Domnul şi Dumnezeul nostru, pentru poporul în care ai făcut să ne naştem, să trăim şi să lucrăm, pentru că prin limba lui am primit Cuvântul Tău şi printre fiii lui avem fraţii noştri cei mai buni, avem părinţii şi fiii noştri şi avem căminul şi pâinea noastră.
Şi Te rugăm neîncetat, Domnul şi Dumnezeul nostru, pentru fericirea poporului nostru, pentru dragostea şi unitatea lui, pentru belşugul, pacea şi bunătatea lui. Fiindcă numai când tot poporul nostru are aceste bunuri, atunci ne putem şi noi bucura în linişte de viaţa cu Tine. Şi, prin toate acestea, Te rugăm, dorind mântuirea sufletelor tuturor oamenilor de pe tot pământul. Căci toţi sunt fraţii noştri şi fiii Tăi.
Traian Dorz, Cununile slăvite
