După vizita facută fraților din Basarabia și Bucovina de Nord, Ioan Marini vine în Moldova pe Valea Trotușului, la Comănești și împreună cu fratele David Bălăuță vizitează grupările de frați din zonă. Aveau loc adunări cu mari mulțimi de participanți ce continuau la nesfârșit, zile și nopți, cu ocazia trecerii fratelui Ioan Marini pe meleagurile lor. Însă, pentru un așa frumos succes pe linia Oastei Domnului, diavolul s-a înfuriat la culme. Conspirația s-a dovedit prezentă și pe meleagurile Moldovei. Ioan Marini era spionat și aici de același soi de spioni ce-i suspectau activitatea în toată țara. Și aici, ca și în alte locuri, un preot a reclamat jandarmeriei toată manifestarea Oastei Domnului cu ocazia trecerii pe acolo a lui Ioan Marini. În urma acestei reclamații, un grup de frați au fost chemați la postul de jandarmi din comuna Lunca de Jos și li s-au întocmit acte de dare în judecată. S-au folosit aceleași metode, la fel ca la Arad și la Sibiu, cu aceleași învinuiri: organizare de întruniri neautorizate și tulburarea liniștii publice. Consistoriul din Sibiu, profitând de situația specială din țară – o consecință a stării de război – folosea forța publică pentru a-l îngenunchea pe Ioan Marini, în speranță că într-o bună zi, sătul de prigoane și de nesiguranța zilei de mâine, va bate spășit la ușa lor.
Procesul s-a ținut la Galați în ziua de 17 martie, la Tribunalul Militar. De la Comănești au fost aduși frații David Bălăuță și Ion Ungurașu. Ioan Marini a fost adus din București sub escortă. Au fost judecați sub stare de arest. Rechizitoriul procurorului a fost cât se poate de aspru. Inculpații s-au apărat singuri, avându-l pe Hristos de partea lor. După derularea procesului, s-a emis o sentință cu o condamnare de câte 3 luni închisoare corecțională pentru fiecare dintre cei trei inculpați, cu executarea în Penitenciarul din Galați, începând cu luna martie 1943. Cu regret menționăm că documentele privitoare la procesul de la Galați nu le mai deținem, ele au dispărut cu ocazia perchezițiilor Securității. Tot ce a mai scăpat a fost bine ascuns sau îngropat în pământ.
Iată-l pe Ioan Marini din nou, la al treilea proces și pentru a doua oară după gratii pentru aceleași învinuiri: împăcarea oamenilor cu Dumnezeu, iubirea față de aproapele prin Biblie și Biserică.
La Galați închisoarea era ticsită de tot felul de infractori. Cei trei frați ostași în frunte cu Ioan Marini au intrat într-un adevărat infern. Spre deosebire de închisoarea din Sibiu, cea din Galați avea o capacitate mult mai mare, fiind mai extinsă. După câteva zile de ședere în celulă, Ioan Marini este chemat la grefa închisorii, unde comandantul îi propune să treacă să lucreze ca funcționar la birou.
Apoi după ce s-a mai obișnuit cu regimul de detenție, fratelui Marini i s-a permis, la fel ca și la Sibiu, să țină ore de evanghelizare cu deținuții. Terenul era deja pregătit de frații Bălăuță și Ungurașu. S-a început și aici cu capela închisorii. Dar, pe măsură ce deținuții aflau de acest program religios, duminica, după slujba de Liturghie, umpleau capela, iar după-masă, la evanghelizare, spațiul se dovedea neîncăpător. Preotul închisorii i s-a alăturat fratelui Marini, îndemnându-i pe deținuți să-l asculte și să-i urmeze sfaturile de care aveau nevoie în situația în care ei se aflau.
Parohul închisorii aprecia foarte mult aportul fratelui Ioan Marini pe linie spirituală, întrucât îi ușura munca și făcea să-i crească credibilitatea în fața deținuților. Iar pe măsură ce deținuții s-au familiarizat cu evanghelizarea din capela închisorii, căutând în primul rând să ridice moralul celor dezamăgiți și disperați. Apropiindu-se în felul aceste de sufletele lor, el a ajuns să fie îndrăgit și să i se simtă tot mai mult nevoia printre ei.
Văzând această situație și știind că i se apropie ziua eliberării, fratelui Ioan Marini, înduioșat de sufletele multor condamnați care au primit cuvântul evangheliei și doreau din tot sufletul o schimbare a vieții lor, i-a venit o idee. Se gândea cum și-ar mai putea prelungi șederea printre deținuți, ca să le poată fi de folos, dar pentru asta, numai comandantul închisorii ar fi putut dispune. Astfel, într-una din zile, Ioan Marini se prezentă în fața comandantului, cerându-i să i se mai prelungească mandatul de deținere după gratii, pentru încă o perioadă ce o va stabili personal. La auzul acestei cereri, comandantul a rămas mut de uimire. Nu știa ce să creadă despre învățătorul deținut, care a răscolit închisoarea cu Biblia. Apoi, după o clipă de tăcere, îl întrebă:
– Ce te determină pe matale să vii cu o asemenea cerere, în timp ce toți acești condamnați așteaptă cu nerăbdare ziua când să iasă pe poartă?
– Ceea ce mă determină să fac un astfel de gest este faptul că eu consider neîncheiată misiunea mea de educare prin Evanghelie a acestor oameni care au greșit în viață și aș vrea să mai rămân printre ei, pentru binele și salvarea lor. Deci din dorința de a le mai putea fi de folos, prefer să-mi răpesc din libertatea mea, pentru a-i putea ajuta pe ei să devină liberi spiritual, pe cei care au înțeles și primit mesajul Evangheliei lui Hristos. Consider că pentru acest mesaj, Dumnezeu a îngăduit să ajung aici după gratii.
Comandantul era uimit și nu mai știa ce să creadă despre omul din fața sa. Apoi, după o clipă de tăcere a răspuns:
– De mulți ani îndeplinesc această funcție de comandant de închisori, dar cu un asemenea caz ieșit din comun nu m-am întâlnit. Nu-ți pot înțelege această credință și râvnă. E ceva ce pe mine mă depășește. Cu tot regretul, nu pot aproba o asemenea cerere. Peste câteva zile vi se înmânează actul de eliberare cu care veți ieși pe poarta închisorii.
Nicolae Marini, Învățătorul Ioan Marini - o viață de apostol
