Era a doua zi de Paști 1940. Fratele Marini era așteptat în comuna Apahida de către frații ostași din împrejurimi. În gara Apahida, când am coborât din trenul de Cluj, pe peronul gării am văzut multă lume. Atunci fratele Marini, folosind acest prilej – ca și în alte ocazii asemănătoate – se urcă pe o bancă și începu să predice mulțimii. Lumea, curioasă, s-a strâns în jurul lui, dornică să asculte cuvântul Evangheliei. Printre altele, fratele Ioan Marini s-a adresat mulțimii cu următoarele cuvinte: „Astăzi e marea sărbătoare a Învierii Domnului Hristos, creștinii sunt la biserici și fiindcă dumneavoastră sunteți în călătorie și n-ați putut participa la slujba din biserică, iată că a venit biserica la dumneavoastră.”
În timp ce le explica oamenilor despre însemnătatea morții și învierii Domnului Hristos, sosește în gară un tren accelerat de București. Lumea urcă și coboară, în timp ce fratele Marini își continua predica. Ascultau și călătorii de la ferestrele vagoanelor: ofiţeri şi militari cu capetele descoperite, iar unii coborau ca să fie mai aproape. Mecanicii de pe locomotivă erau şi ei captaţi, împiegatul încremenise cu paleta în mână, până când fratele Marini, dându-şi seama că va întârzia trenul și-a încheiat predica, după care acceleratul a plecat.
O altă asemenea întâmplare s-a petrecut în vara anului 1940. Într-una din zile, fratele Marini, aflându-se în centrul orașului Cluj, care era foarte aglomerat, profitând de ocazie, în fața Teatrului Național, a început și aici să predice mulțimii. Lumea s-a adunat tot mai multă în jurul lui, până când aproape s-a blocat circulația mașinilor, fiind nevoie de intervenția agentului de la circulație, care făcu rugămintea de a se deplasa lumea și predicatorul puțin mai deoparte, pentru a se debloca circulația.
Printre multele fapte de binefacere și ajutorare a celor săraci și nevoiași, ce se încadrau în preocupările zilnice ale fratelui Ioan Marini, voi menționa una mai deosebită. La Cluj, obișnuia să strângă flămânzii de pe străzi, îi îndruma la o cantină, apoi comanda masa la bucătărie, iar în timp ce săracii mâncau, le vestea Evanghelia. Multe familii nevoiașe au fost ajutate din puținul de care el dispunea pentru nevoile lui zilnice, fiindcă el trăia foarte modest și ținea un regim vegetarian. Dar fratele Marini nu-și împărțea numai pâinea cu cei flămânzi ci și hainele cu cei dezbrăcați. Au fost cazuri când întâlnind în călătoriile lui oameni prost îmbrăcați, le-a pus pe umerii lor haina lui, pentru că el mai avea una… Ca să împlinească Evanghelia, îi dădea săracului una din cele două.
În mod deosebit, fratele Marini îi avea în vedere pe copiii orfani. Pe unii îi ajuta și cu taxele școlare. Pe un elev sărac din comuna Săsciori l-a întreținut pe toată perioada liceului în Alba Iulia. De asemenea, a purtat grijă de familia părintelui Vasile Ouatu din București, ajutându-i pe cei doi copii orfani, minori. La fel a procedat și cu mulți alții.
Nicolae Marini, Învățătorul Ioan Marini – o viață de apostol
