Încă o toamnă!…
Și câte încă n-au mai trecut până acum… Dar oare suntem noi mai buni în toamna aceasta, sau trebuie să plângem cu prorocul Ieremia: “Trecut-a vara, trecut-a toamna și noi tot nemântuiți?” Căci nici un folos n-avem dacă purtăm în spinare 50, 60 de toamne, dar nu putem arăta nici o roadă de pocăință și fapte bune.
Să luăm seama. Anotimpul toamnei ne ține o puternică predică. Frunzele îngălbenite de brumă ne întreabă parcă: Sunteți voi gata de moarte? Aduceți-vă aminte de Cuvântul Domnului ce zice: “Omul! Zilele lui ca iarba sunt și înflorește ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este și locul pe care o cuprindea n-o mai cunoaște” (Psalmul 103, 15-16). “Iarba se usucă și floarea cade jos” (I Petru 1, 24).
Strângerea roadelor ne amintește că este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea vine judecata (Evrei 9, 27). După cum țăranul cere socoteală acum pământului, pomilor și viei de rodurile sale, tot așa și nouă ni se va cere socoteală de viața și faptele noastre.
Dar strângerea roadelor mai cuprinde încă o învățătură de mare preț, mai ales pentru cei tineri… Roadele coapte acum au crescut și s-au copt pe-ndelete și nu deodată. O vară întreagă – de când au înflorit și până la coacere – fructele, roadele, agățate într-o creangă, ascunse în pământ sau prinse de vreo tulpină, au suferit unele bătaia vântului și arșița soarelui, altele primejdiile înecului și înghețului, până când au ajuns în starea de coacere, bune de pus în hambar sau în pod. Tot așa e și în cele sufletești! Vrei să pleci în veșnicie încărcat de roade? Vrei să te bucuri în toamna vieții de roadele unei vieți sfinte? Întoarce-te la Dumnezeu în tinerețe, în primăvara vieții. Rostul vieții acesta singur este: să rodești. Un pom, un om n-are nici un rost că trăiește, dacă nu rodește roade de viață nouă.
Nimic mai dureros decât să faci umbră pământului ca o salcie și să n-aduci un rod. În toamna vieții, ai vrea să culegi ceva dar nu-i nimic. Numai uscături de păcate. Balanța se duce în sus goală. Ce mai poți să faci atunci decât să plângi? Timpul primăverii nu se mai întoarce.
În toamna aceasta n-a trecut zi în care să nu citești despre pomi înfloriți a doua oară într-o parte sau alta a țării. Pe unele locuri, pomii au și rodit. Dar ce folos însă. A venit frigul și poamele nu s-au mai putut coace. Așa e și în cele sufletești. În zadar vom căuta noi să înflorim, să creștem și să rodim într-o clipă, în ceasul din urmă! Roadele nu se coc într-o zi. Și dacă vine înghețul (moartea) pleci fără roade.
Ce grozav este lucrul acesta: să trăiești o viață întreagă fără să rodești ceva pentru Domnul și pentru mântuirea sufletului și să cauți în clipa din urmă să-ți încarci pomul vieții cu roade coapte.
Dragi frățiori tineri! Să luăm aminte. Pentru noi, acum e vremea potrivită. Acum e ziua mântuirii (II Corinteni 6, 2).
Să ne punem tinerețea în slujba Domnului… Căci ferice este de cel ce-și găsește plăcerea în Legea Domnului… El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care-și dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc. (Psalmul 1, 3).
Ioan Marini, Isus Biruitorul, anul 1936, nr. 42, pag. 1
