Întrebarea cea mare (I) – Traian Dorz

Dragă suflete, întrebarea ta cea mare nu trebuie să fie dacă este sau nu o existență veșnică pentru tine. Existența aceea a ta este un adevăr tot atât de sigur ca și existența ta aceasta de acum. Iar faptul că lumea de acum o tăgăduiește nu anulează adevărul ei, după cum faptul că o mulțime de orbi ar tăgădui existența soarelui nu ar anula adevărul acestei lumini, ci-l va întări.

Întrebarea cea cutremurătoare pe care trebuie să ți-o pui tu este: Unde îţi vei petrece tu existenţa ta veşnică?

În întuneric sau în lumină? În chinuri sau în fericire? În moarte sau în viață? Cu satana sau cu Hristos? Căci nu sunt decât aceste două realități! Iar răspunsul nu e greu să ți-l afli tu singur, după felul de viață pe care o duci acum. Adevărata proslăvire a lui Dumnezeu stă în împlinirea lucrării pe care El ți-a dat-o s-o faci. „Nu cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face Voia Tatălui Meu Care este în Ceruri”, a spus Mântuitorul (Matei 7, 21).

Cum te înfățișezi tu înaintea Tatălui? Și cum arată în Fața Lui lucrarea pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o ție să o faci? Atâtea fapte bune a pregătit Dumnezeu ca tu să umbli în ele! Întreabă-te singur, cum umbli tu în acestea? Cum umbli tu în calea Bisericii? Cum umbli tu în ascultarea Cuvântului Sfânt? Cum umbli între frați? Cum umbli între săraci și între bolnavi? Între suferințe și între îngrijorări, între necazuri și între prigoniri, între ispite și între păcate, între citirea Cuvântului și împlinirea Lui, între vrăjmași și prieteni, între rugăciuni și meditații?

Oare proslăvește lucrarea ta și umbletele tale pe Dumnezeu sau nu? Să știi că de acestea depinde soarta ta veșnică (Romani 2, 7-15).

Mâine veți vedea și mai puternic cele două adevăruri mari din seara asta! Veți vedea și mai bine cât de mare a fost dragostea lui Dumnezeu, cât de adânc a fost păcatul dar și cât de mare este întunericul din sufletul oamenilor; veţi vedea! Şi abia atunci veţi înţelege cum Preaiubitul Mântuitor a venit să fie Unicul Mijlocitor între Iubirea şi Dreptatea lui Dumnezeu faţă de lume. Între păcat şi Judecată, faţă de Har şi între vrăjmăşie şi înfiere, faţă de Veşnicie. El, Singurul Mijlocitor, Singura Punte, Singura Uşă…

Iată: Profeții din vechime, mânați de Duhul lui Hristos care era în ei când vorbeau de Patimile și Slava Sa, au arătat dinainte spre Crucea Lui (Isaia 53, 1-12; I Petru 1, 10-11); şi iată: apostolii Săi, care au văzut cu ochii lor şi au fost martorii tuturor acestor lucruri profeţite despre Hristos, au arătat din urmă spre Aceeaşi Cruce a Lui, luminaţi de împlinirea cutremurătoare a tuturor celor ce se profeţiseră despre El (Luca 24, 45-49).

Privește și tu și arată tot într-Acolo!

După cum înainte de moartea Sa, Mântuitorul a privit peste întunericul greu, dar trecător, la Slava Lui Eternă de după moarte, tot așa să priviți și voi peste al vostru, la a voastră. Atunci bucuria biruinței vă va lumina ființa, trecând prin întuneric spre slavă. Gândul la slava viitoare vă va întări îndeajuns spre a putea suferi cu răbdare ocara prin care trebuie să treceți acum spre ea.

Viitorul Bisericii era în Hristos. Ochii lui Dumnezeu vedeau tot numărul celor ce vor cunoaște Numele lui prin Hristos. Înțelepciunea Lui știa pe fiecare din cei ce vor primi Cuvântul Său și îl vor păzi, pănă la sfârșitul vremilor chemării și ale Harului. De aceea i-a și înfiat mai dinainte!

Domnul Iisus îi știa pe toți aceștia care vor păzi Cuvântul Lui, după cum știa totul mai dinainte de a fi ceva. El, prin care toate s-au făcut și prin Care toate se țin, numește toate întâmplările până încă nici nu sunt ca și cum ar fi fost (Romani 4, 17). Și vorbește despre viitor ca și cum ar fi trecut. Fiindcă El știa mai dinainte care este năzuința Duhului (Romani 8, 26). Și știa mai dinainte cine vor fi acei care vor primi Harul adus de El, gata să plătească și ei orice preț de suferințe aici pentru viața veșnică din veacul viitor (Marcu 10, 30).

Dacă și noi am asculta chemarea Domnului, dacă și noi am cunoscut Numele Tatălui prin descoperirea Duhului Sfânt al Său, atunci și noi suntem ai Lui, atunci și noi suntem, prin credință, înfiați ai Tatălui și prin ascultare, urmași ai Fiului și prin nădejde, moștenitori ai Duhului Sfânt.

Astfel suntem și noi cuprinși în marele și fericitul număr al celor pentru care Hristos S-a făcut Urzitorul unei mântuiri veșnice (Evrei 5, 9), părtași la mântuirea în care, pe rând, peste puțină vreme, vom ajunge și noi. Vom ajunge ori fiecare în parte, ori cu toți deodată (I Tesaloniceni 4, 16).

Traian Dorz, Mărturisirea Strălucită