Vor fi judecați și toți aceia care se vor lăsa ispitiți să vorbească în chip batjocoritor despre lăcașul Domnului, din pricina celor nevrednici de slujba Lui din el (Romani 14, 4-12). Tu, în Casa Domnului, să nu judeci pe nimeni, decât pe tine și păcatele tale. Acolo este Dumnezeu tocmai ca să judece, nu te așeza în locul Lui. Ci stai în pocăință, la locul tău, ca să nu fii judecat. Mâna cea înțeleaptă a lui Dumnezeu ne-a alcătuit chipul cel văzut, iar dragostea Lui veșnică ne-a alcătuit chipul cel veșnic și nevăzut, adică ființa noastră spirituală.
Din viața Lui s-a desprins suflarea de viață care ne-a înviat. Și Puterea Lui a pus în noi mișcarea.
Să ne judecam totdeauna, spre a avea și înfățișarea cea corespunzătoare pe care ne-o dorește El.
Din însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu ne-am primit oricare dintre noi înțelepciunea și virtuțile, talentul și geniul. Din voința Lui avem voința și din inteligența Sa este conștiința pusă în noi. Nici o altă ființă dintre creaturile Sale văzute nu mai este înzestrată atât de minunat, pentru că toate celelalte sunt lucrările Sale, dar noi suntem fiii Lui.
Cât de mare cinste este pentru noi că ne tragem din Dumnezeu! Că suntem fiii Perfecțiunii, adică fiii a tot ce este Înalt, Curat și Bun, Adevărat, și Vrednic, și Frumos. Că suntem direct fiii Aceluia în Care toate acestea sunt desăvârșite. Și ce dovadă mai puternică ar fi că suntem fiii Atotputernicului Creator, decât faptul că noi înșine am primit puterea de a crea, asemănându-ne astfel direct cu Tatăl și Creatorul nostru? Ce altă creatură a mai primit o astfel de putere?
Prin harul Tatălui nostru și prin moștenirile dăruite din El, câte minuni am creat și creăm încă! Dar, vai, ce trist, ce rușinos, ce înjositor este din partea unora dintre noi că înadins nu vor să-și recunoască și să-și cinstească această origine dumnezeiască, ci în chip nebunesc aleg mai degrabă să spună că se trag dintr-o altă creatură, nespus de inferioară, dintr-un animal urât și lipsit complet de orice rațiune, de orice însușire bună, de orice sâmbure de lumină, prin structura sa, de la originea sa și din toată specia sa.
Cine ar putea crede sincer această prostie defăimătoare pentru toți oamenii, că noi ne tragem dintr-o maimuță? De unde să le fi putut da acest „părinte” puilor lui însușiri pe care el niciodată nu le-a avut și nici nu le va avea niciodată? Numai marele mincinos, diavolul, a putut scorni și crede lucrul acesta de care până și copiii cei sănătoși râd.
O, frate om, oricine ai fi tu și de oriunde ai fi de pe pământ, gândește-te că tu nu poți fi puiul unei creaturi josnice și urâte, inconștiente și neputincioase, căci tot ce moștenim prin naștere în ființa noastră este înalt și frumos, inteligent și puternic, superior și liber. Noi nu putem avea alt tată decât pe Dumnezeu, Suprema Frumusețe, Inteligență și Puternicie.
Privind spre Dumnezeu, știm îndemnul înălțării spre tot ce este Perfect. Dar privind spre maimuță, spre ce putem fi îndemnați?
Avem obligația față de originea noastră să trăim într-un chip vrednic de Tatăl din Care ne tragem. Să ne avântăm spre tot ce este mai înalt, nu numai prin progresul tehnicii și prin înălțarea în Cosmos, ci mai ales prin cultura și morala noastră, care ar trebui să înainteze cel puțin egal cu tehnica.
Să ne lepădăm de tot ceea ce este josnic, dacă vrem să ajungem cu adevarat până la cel Preaînalt, și să nu ne prăbușim până la cel prea josnic.
Traian Dorz, Cununile slăvite
