„În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.“ (Ioan 20, 1)
Hristos a înviat din morţi în cel dintâi ceas al zilei, în cea dintâi zi a săptămânii, în cel dintâi anotimp al anului.
Hristos, pârga celor adormiţi (I Corinteni 15, 20); Hristos, Cel Dintâi (I Corinteni 15, 23);
Hristos, Capul Trupului, al Bisericii; Hristos, Începutul; Hristos, Primul născut dintre cei morţi; Hristos, Care în toate lucrurile trebuie să aibă întâietate (Coloseni 1, 18); Hristos, Domnul împăraţilor pământului (Apocalipsa 1, 5); Hristos, în Numele Căruia trebuie să se aplece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ (Filipeni 2, 10); Hristos, Care ne iubeşte, Care ne-a spălat de păcatele noastre cu Sângele Său, Care a făcut din noi o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Lui, şi Căruia I se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.
Hristos acesta, Hristos Cel ce fusese răstignit, batjocorit, dispreţuit, părăsit, mort şi îngropat pentru păcatele noastre. Da, Hristos acesta a înviat. Slavă veşnică Învierii Lui!
Măreţia strălucită a marii Învieri se produsese.
Slăvita profeţie a lui Hristos-Dumnezeu despre Învierea Sa se împlinise.
Minunea unică şi eternă din care vor izvorî nesfârşite şi strălucite minuni avusese loc fără ca vreun ochi omenesc să fi putut vedea acest dumnezeiesc moment şi chiar Clipa Aceea.
Străjerii, îngroziţi, au văzut numai apariţia îngerului strălucit care venise să răstoarne uriaşa piatră de la uşa mormântului care atunci însă era gol. Gol, spre a putea intra la El femeile şi ucenicii care aveau să vină. Să vadă şi să creadă.
Ce minunat ar fi fost dacă ucenicii, în loc să-L închidă pe Domnul Iisus în mormânt, în loc să pună o piatră mare la uşa mormântului Său şi în loc să-L lase acolo şi să plece, L-ar fi dus pe Domnul în casa unuia dintre ei! Şi acolo să fi stat, priveghind cu credinţă împlinirea făgăduinţei pe care de-atâtea ori le-o făcuse El, că a treia zi va învia (Matei 12, 40; 16, 21; 17, 23; 20, 19), şi care nu putea să nu fie aşa.
Dar, în marea lor durere, ei au uitat făgăduinţele lui Iisus.
Credinţa lor a fost umbrită total de tragedia patimilor şi a morţii Sale.
Chiar cunoscând Scripturile şi puterea lui Dumnezeu, ei tot nu puteau înţelege.
Şi astfel ochii lor au rămas lipsiţi de strălucita privelişte care i-ar fi încredinţat mult mai repede şi mai deplin de dumnezeirea şi adevărul Lui.
O fraţi şi surori, cât de mult păgubim şi noi când ne lăsăm prea doborâţi de întristare şi prea zdrobiţi de durerile acestei lumi! Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, ne-a făcut şi nouă atât de minunate şi slăvite făgăduinţe, care se vor împlini întocmai, la vremea rânduită pentru ele, dar noi şi noi, ca unii care parcă nici n-am fi cunoscut Scripturile şi puterea lui Dumnezeu uităm.
Uităm prea repede. Şi înmormântăm prea grăbiţi nădejdile noastre scumpe şi iubirile noastre unice.
Puterea Satanei ne îngrozeşte prea mult. Puterea durerii ne întunecă prea de tot.
Puterea trupului ne robeşte prea tiranic şi de aceea uităm de puterea lui Dumnezeu, de puterea Harului, de puterea minunii lui Hristos. Şi o, câte pagube a avut şi are sufletul nostru din aceste uitări! Câte lacrimi zadarnice am vărsat, câte zile chinuite am gemut, câte căi întunecate am străbătut cu sufletele înfăşurate în cele mai amare zbuciumări şi răvăşiri! Cât de uşor le-ar fi schimbat credinţa pe toate în strălucire! Dar cât de amar le-a prefăcut lipsa noastră de credinţă în întuneric!
Dar să nu mai fie aşa!
Acum, după ce Hristos – Garantul tuturor strălucitelor făgăduinţe a înviat, noi, care credem în El şi în Cuvântul Său care este Adevărul, nu mai avem voie să ne îndoim de nimic.
Avem poruncă nu numai să nu ne temem şi să nu ne îndoim niciodată şi întru nimic ci să îndrăznim totul. Şi să ne bizuim deplin: Hristos a înviat, Hristos a înviat şi El e viu în veci vecilor, pentru a garanta totul pentru noi.
Duminica este ziua cea mai dintâi.
Duminica este ziua Domnului, Ziua Luminii, Ziua Învierii, Ziua Biruinţei, Ziua Slavei, Ziua Sărbătorii tuturor sărbătorilor noastre.
Să prăznuim această Zi care este cea mai dintâi dintre toate zilele.
Ea a fost Ziua Dintâi, ziua cu care a inceput prima Existenţă. Şi tot ea, poate, va fi Ziua Dintâi, Ziua Învierii, cu care vom începe şi a Doua Existenţă, cea Veşnică.
Duminica a fost Ziua Dintâi cu care au început veacurile acestea şi tot ea poate va fi Ziua Dintâi cu care vor începe veacurile viitoare.
Praznicul ei trecător, pământesc, să ne aducă aminte de Praznicul din ceruri. Şi să ne pregătească mereu tot mai mult pentru veşnica Zi de odihnă, a Duminicii Nemaisfârşite. Cu Nunta noastră şi a Mielului, din Raiul Ierusalimului Său şi al nostru.
Mărire Învierii Tale, Doamne Iisuse, mărire Ție!
Ca nişte înviaţi din morţi, ne ridicăm şi noi feţele, inimile şi mâinile noastre spre Tine şi, închinându-ne Învierii Tale, slăvim biruinţa Ta asupra morţii Tale şi asupra morții noastre.
Şi preamărim puterea iubirii Tale prin care ne-ai adus în sufletele noastre, ale tuturor celor ce credem în slăvita Ta Înviere, fericita şi strălucita încredinţare a învierii şi a trupurilor noastre. A învierii tuturor speranțelor şi iubirilor noastre. Încheiate și întemeiate pe Învierea şi pe iubirea Ta.
Slavă veşnică Ție! Amin.
Traian Dorz, Hristos - Mântuitorul nostru
