„Căci n-am voit să ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos şi pe acela răstignit” (I Corinteni 2, 2). Acesta este programul şi „moşia” Oastei.
Mulţi ne întreabă mereu şi ne cer mereu lămuriri cu privire la Oastea Domnului; că ce trebuie să facă pentru a intra în Oaste şi dacă e bine să faci sau să nu faci ceea sau ceea şi alte multe lucruri.
Tuturor le răspundem: Luaţi şi citiţi cărţile Oastei şi mai ales cartea „Ce este Oastea Domnului” şi veţi afla, şi veţi înţelege îndată ce este această Oaste. Veţi afla în cartea numită, care este şi un regulament al Oastei, că: Oastea este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit.
Din această vestire şi cu această vestire a pornit la drum Oastea Domnului. Acesta a fost şi este programul Oastei Domnului. Din şcoala aceasta a ieşit „ţărănimea cea nouă” şi din aceasta şcoala numai va putea ieşi şi o ţară nouă. Din această şcoala a ieșit „cântarea cea nouă” (Psalmul 96, 1) ce stoarce lacrimi şi converteşte suflete; din această şcoală au ieşit cei „nebuni” pentru Hristos (I Corinteni 4, 10), bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni ce bat drumurile ţării, chemând cu lacrimi pe fraţii lor să se întoarcă la Domnul. „Lecţiile” din şcoala aceasta i-au învăţat pe oameni nu numai să cânte, ci şi să trăiască ceea ce cântau în biserică: „toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta”. Din şcoala aceasta au ieşit școlarii Duhului Sfânt care grăiesc din Scripturi atât de minunat, încât mulți se întreabă: „De unde au ei ştiinţa aceasta, şcoală neavând?”.
O învăţătoare ce merse pentru prima dată la o adunare a Oastei a rămas uimită auzind vorbirile fraţilor… „Dar bine mai grăiesc oamenii aceştia”, spunea ea… Am auzit de atâtea ori oameni cu şcoală care nu puteau să lege două vorbe cumsecade… Este aceasta „înţelepciunea” de sus, cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, Care dă har celor smeriţi (Iacov 4, 6).
„Noutatea” Oastei este una singură: a scos poporul din cârciumi şi l-a strâns la picioarele Crucii. De aceea s-a şi supărat grozav diavolul pe ea, răspândind zvonul prin lume că Oastea e „primejdioasă”… îi rătăceşte pe oameni… că-i sectară, și câte alte, pentru a-i speria pe oameni, ca să stea liniştiţi în păcate, să nu se ia după „rătăciţii” de ostaşi şi să-şi „piardă” astfel sufletele. Dar astfel de glasuri am mai auzit noi. Şi ştim de unde vin. Ele nu mai sperie pe nimeni.
Dragi fraţi, Oastea Domnului este o „scumpă moştenire care ne-a fost dată”.
Cu lacrimi şi sânge a fost câştigată această „moşie”, pentru care, iată, a patra oară a căzut pe brazdă, pe altarul jertfei, Părintele Iosif, care s-a străduit ca noi şi tot poporul „să intre în moştenirea Domnului”. Să ne aducem aminte de acest lucru.
Ioan Marini, Isus Biruitorul, anul 1936, nr. 40, pag. 1
