Nu zăbovi ceasuri întregi, sau zile întregi, sau luni întregi, sau ani întregi – faţă de cei care aşteaptă graba ta.
Căci cu durere, ei vor fi siliţi să-şi refacă viaţa fără tine. Iar locul tău chiar dacă vei mai întoarce vreodată la ei, după ce ai zăbovit prea mult, nu va mai fi poate niciodată apoi cum a fost întâi.
Nici în inima lor, nici în casa ta şi ceea ce ai pierdut şi tu şi ei, nu va mai putea fi recâştigat niciodată.
Nu zăbovi, când fraţii te aşteaptă, te cheamă, te roagă cu lacrimi să revii la deplina unitate şi părtăşie, – unde trebuie să grăbeşti la deplina umblare şi trăire în aceeaşi credinţă şi în învăţătură, nu zăbovi faţă de ei! Şi nu sta cu străinul, departe de casa şi de vatra frăţietăţii tale, lăsându-i pe ai tăi să te aştepte şi să stea cu inima îndurerată ani de zile din pricina îndelungatei tale zăboviri! Căci prea târziu, în zadar te vei grăbi.
Nici întoarcerea ta să nu fie cu atâta încetineală încât, după munci istovitoare, abia să se vadă că ai mai făcut un pas, căci aceasta va dovedi mai mult sila ta faţă de ei, decât dragostea ta. Şi ceea ce plăteşti cu o prea multă aşteptare, nu te mai bucură când soseşte. Chiar dacă până la urmă ai reuşit să te întorci până la ai tăi, timpul lor prea îndelungat pierdut şi sfaturile lor prea mari făcute pentru întoarcerea ta, va scădea nespus de mult din bucuria întoarcerii şi va pierde nespus de mult din folosul ei. Durerea prea îndelungată pe care le-ai produs-o fraţilor care tot te-au aşteptat, stăruinţele lor şi timpul lor cheltuit pentru tine, peste măsură de mult, nu se poate să nu atârne greu cândva în faţa lui Dumnezeu, spre paguba ta!
De aceea nu zăbovi nici o clipă. Şi grăbeşte-te în toate. Întoarce-te şi spune celor care mai sunt cu tine (şi tot la fel ca tine): Haidem să ne întoarcem, la cei ce ne aşteaptă şi cărora le suntem atât de datori. Am zăbovit destul, ne-au aşteptat destul! Ce fericită este totdeauna sosirea la timp. Şi ce dureroasă este totdeauna zăbovirea de la sosire. De ce mai zăboviţi departe de Domnul în păcate, în fărădelegi, în nimicuri pierzătoare? Când vremea este atât de scurtă, când viaţa este atât de trecătoare, când lumea este atât de vicleană şi satana atât de tâlhar! Iar mântuirea ta atât de scumpă! Nu mai zăboviţi ci sculaţi-vă şi haideţi să vă întoarceţi la Domnul care vă aşteaptă şi vă iubeşte.
Până încă ziua aceasta nu se va sfârşi, întoarce-te şi tu, suflete scump, care tot nu te-ai întors încă la Dumnezeu. Întoarce-te, până mai eşti încă aşteptat, până nu s-a închis uşa lui şi ochii tăi, până când nu-i pierdut totul, întoarce-te! Şi aşa, ai zăbovit prea mult, prea mult! Gîndeşte-te ce bucurie va fi întoarcerea ta la Domnul în mijlocul celor care te iubesc, te cheamă şi te aşteaptă. Să-ţi pară rău din tot sufletul tău pentru timpul zăbovit.
O, cît de rău îţi va părea odată, pentru că nu te-ai grăbit şi n-ai venit mai demult la Dumnezeu. Întoarce-te în aşa fel încât prin tot ce vei aduce şi vei fi între fraţii şi semenii tăi, să-i poţi măcar în parte despăgubi de ceea ce i-ai întristat sau i-ai făcut să piardă, cât ai zăbovit departe de ei. Nu-i nici o bucurie mai mare ca o întoarcere adevărată şi la timp, acolo unde ai fost atât de mult şi atât de demult aşteptat. Grăbeşte-te şi vino! Nu cât sunt oamenii de răi, trebuie să ne mirăm noi – ci cât de nespus de Bun, este Dumnezeu!
Nu cum pot fi oamenii de nepăsători, de vrăjmaşi, de neascultători, de vinovaţi faţă de Dumnezeu, – ci cu toate că sunt aşa, – Dumnezeu mai are totuşi atâta bunătate, răbdare, milă şi iubire faţă de ei!
Într-adevăr, cât de nespus de Bun este El!
În câte rânduri, până s-ajungă la aruncarea pietrelor asupra Domnului, câte cuvinte grele, uneori mai grele ca pietrele, nu i-au aruncat în faţă, ei lui Dumnezeu!…
De câte ori nu L-au alungat, L-au batjocorit, L-au insultat şi s-au lepădat de El!
Iar El S-a întors din nou şi din nou la ei, cu o nouă iubire, cu un nou har,
cu o nouă minune şi cu noi chemări ale bunătăţii Lui!
încercând neîncetat cu dragoste să le deschidă inima.
O, cât de nespus de Bun este Dumnezeu!
Chiar prin aceste rânduri Hristos Se întoarce din nou şi spre tine.
Şi cu o nouă dovadă de iubire, te cheamă să te trezeşti şi să te întorci la El, primind cu grabă prin credinţa în El, mântuirea ta şi viaţa veşnică (Fapte 26, 18).
Vei mai zăbovi oare şi acum?
E poate ultima Lui întoarcere la tine. Şi este poate ultima Lui chemare pentru tine.
Nu-L mai respinge pe Domnul tău, Mântuitorul tău şi nu căuta altă piatră să ridici şi tu contra Lui, sau contra alor Lui.
Fiindcă după ce pleacă El nu-ţi mai vin decât moartea şi satana.
Ridică-ţi o singură piatră: piatra cea mai mare din lume adică piatra necredinţei de peste intrarea inimii tale.
Ci lasă-L pe Domnul Isus să intre în inima ta şi în viaţa ta, cu mântuirea şi cu lumina Lui.
Căci ziua intrării acesteia a Domnului în inima ta şi în casa ta – va fi cea mai fericită zi pentru tine şi pentru ai tăi, pe vecii vecilor.
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor