Fericita noastră nădejde (I) – Ioan Marini

Chipul lumii acesteia trece

Așteptarea lui Iisus Mesia, după Scriptură nu este altceva decât o dorință după izbăvirea de puterea celui rău și întemeierea din nou a Împărăției lui Dumnezeu cu Hristos ca Împărat. Este o dorință, o așteptare plină de teamă și a firii, și a făpturilor, căci toți suspină și sufăr durerile nașterii, dorind o înnoire din temelie (Romani 8, 22).

Cea dintâi făgăduință în Rai era că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui. Acest gând se găsește aproape în fiecare pagină din Scriptură: în lege, în prooroci, în psalmi. Peste tot se dau amănunte noi cu privire la firea și la întinderea lucrării de mântuire.

Dar ceea ce a săvârșit Hristos pe Golgota nu era sfârșitul proorociilor. Dimpotrivă! Era temelia împlinirii desăvârșite a tot ce se spune despre El în psalmi și în prooroci. El a murit pentru păcatele noastre, dar a și înviat pentru neprihănirea noastră; acum El este viu, stă la dreapta Tatălui și mijlocește pentru noi. Și când va pregăti locurile despre care a vorbit în Ioan 14, 2 și 3, El va veni din nou ca să ia pe ai Săi la El, pentru ca și ei să fie acolo unde este El acum. Dar nici atunci lucrarea Sa nu s-a sfârșit pe deplin.

După ce copiii lui Dumnezeu, care au adormit, vor fi sloboziți din lanțurile morții și după ce cei rămași în viață zor fi izbăviți de țărâna acestui pământ, după ce capul va fi una cu mădularele, „cei doi vor fi unul”, atunci va fi în plină desfășurare lucrarea celui de al doilea Adam pentru această zidire.

Golgota a fost locul unde a plătit, cu sângele Lui, vina celor vânduți robi vrăjmașului; crucea va rămâne fără îndoială o amintire veșnică, însă dealul Golgotei nu este ultimul punct în planul lui Dumnezeu. Calea duce mai departe spre Sion, orașul marelui Împărat. În Evanghelia după Luca 1, 32, în vestirea îngerilor se vorbește despre ceva mai mult ca înfățișarea Sa de rob. Ascultă: „El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.”

Cea din urmă parte din vestirea lui Gavril încă nu s-a împlinit. Pe cât de adevărat este că Iisus s-a născut dintr-o fecioară evreică și s-a înfățișat în făptura unui copil omenesc, tot atât de adevărat este că El nu va fi numai un stăpân duhovnicesc, ci El va sta cu adevărat pe scaunul de domnie al tatălui său David. Că prin această împărăție nu se înțelege numai o împărăție duhovnicească, se vede lămurit din întrebarea ucenicilor pusă Domnului. (Fapte 1, 6), răspunsul Lui arată că e vorba de o împărăție văzută.

Înlătură scaunul de domnie a lui David și Ierusalimul, din centrul stăpânirii, din proorocii și nu-ți va rămâne altceva decât o gândire întunecată, care nu-ți va spune nimic, oricât de măiestrit ar fi tâlcuită.

Chipul acestei lumi trece. Și înfățișarea politică a acestei lumi trece. Și chipul măreț al statuii pe care Nebucadnețar a văzut-o în vis, cu capul de aur, pieptul de argint, șoldurile de bronz, picioarele, parte de fier, parte de lut, chip care, pe măsură ce se sfârșea scădea în preț. Dar puterea celor zece împărății (Daniel 2) este nimicită de o piatră rostogolită nu de mâini omenești. Piatra pe care zidarii templului au disprețuit-o și au aruncat-o, Dumnezeu a făcut-o piatra din capul unghiului. Fiul omului va veni pe norii cerului și va trimite secera judecății la secerișul pământului, atunci când roadele vor fi coapte.

Piatra va nimici chipul politic și ea însăși va ajunge un munte mare care se va întinde peste toată lumea. Vine o clipă și această clipă se apropie cu pași repezi, când glasuri puternice din cer vor vesti: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său” (Apocalipsa 11, 15).

Cea din urmă carte minunată din Biblie, Apocalipsa lui Iisus Hristos (Apocalipsa 1,1), ni-L înfățișează ca pe căpetenia împărățiilor pământului. Acelaș care ne-a iubit (v. 5), leul din seminția lui Iuda care, ca un miel, a fost străpuns pentru noi. (Apocalipsa 5, 5 și 6)

Ce schimbare în înfățișarea Lui ca împărat! Picioarele Lui străpunse sunt ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor; ochii Lui, plini de dragoste, sunt ca para focului; glasul Lui duios, care nici nu se auzea pe uliți, este ca vuietul unor ape mari. Din gura Lui nu se mai aude poftirea prietenoasă: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați” – ci o sabie ascuțită cu două tăișuri iese din gura Lui. Fața Lui nu mai este aceea a unui om al durerii, ci e ca soarele când strălucește în toată puterea lui (Apocalipsa 1, 14-16). Nu mai este ca un răufăcător pus pe lemnul blestemat, ci vine pe cal alb, ca un împărat biruitor (Apocalipsa 9,11); nu mai este singur: părăsit de ucenicii Săi și disprețuit, și batjocorit de Iudei și de neamuri, ci urmat de gloată multă, oștirea cerească pe cai albi (Apocalipsa 19, 1-4). Așa își face El intrarea ca împăratul adevărat al acestei lumi: coroana de spini este schimbată cu multe coroane și pe coapsa sa este scris: Împăratul împăraților și Domnul domnilor (Apocalipsa 19, 12 și 16).

Ce schimbare în chipul Aceluia care, de bunăvoie, S-a dezbrăcat pe sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. Pe El, care a fost găsit ca un om la înfățișare, smerindu-se până la moarte și încă moarte pe cruce, Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și i-a dat Numele, care este mai presus de orice nume, pentru ca, în Numele lui Iisus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Iisus Hristos este Domnul!

Ținta Împărăției lui Hristos

Întemeierea Împărăției lui Hristos are ca țintă întâi stârpirea oricărei dușmănii, îndeosebi detronarea aceluia care în prezent este împăratul lumii –  Satana (Luca 4, 5-6). Apoi toți copiii împărăției trebuie să se adune laolaltă și într-o stare de slavă să întâmpine pe Domnul în văzduh și apoi să vină împreună cu EL ca împărați și preoți (1 Tesaloniceni 4, 13-18; Apocalipsa 5, 10). După aceea va veni sfârșitul, când Hristos va preda împărăția în mâna Tatălui (Corinteni 15, 24).

Ioan Marini, Ziarul "Familia creștină", anul 1941, nr. 7 pag. 6