Tu, Doamne, faci Primăvara, Tu faci Tinereţea, prin care totul se primeneşte luminos şi zâmbitor, care încântă şi înfrumuseţează totul prin nădejde şi nevinovăţie, care umple adâncul tuturor celor văzute de tainica trăire a celor nevăzute şi umple clipele celor trecătoare de fiorul divin al celor eterne. Când sufletul este plin de o cerească strălucire, aceasta se răsfrânge şi prin trup, luminându-l. O, cum strălucesc, chiar şi înaintea oamenilor, ochii trupeşti ai celor care Te-au cuprins pe Tine în ochii sufletului lor!
Tu, Doamne, faci Vara, adică bărbăţia şi maturitatea, în care tot ce este sănătos se rotunjeşte, crescând în putere şi în întindere. Tu lărgeşti orizonturile priceperii, Tu înseninezi zarea cunoaşterii noastre. Tu ne zideşti temeinic şi sănătos bărbăţia hotărârilor cinstite şi îndrăzneţe. Tu adânceşti în toate frumuseţea trecerii de la gingăşie la seriozitate, dând înfăţişării şi roadelor lor o tot mai preţioasă strălucire.
Tu, Doamne, faci Toamna, Tu aduci o vreme în care fiecare creatură a Ta să arate în afară ceea ce a avut înăuntrul ei. Să dovedească cu rodul ceea ce a spus cu floarea şi frunza. Să aibă prilejul de a înapoia lui Dumnezeu, în rod, ceea ce a primit de la El prin soare.
Tu rânduieşti, Doamne, vremea încercării, în care frunzăria vorbelor este înlăturată, ca să se vadă sub ele cât şi cum s-a împlinit rodul, rodul aflat la umbra lor în vremea unei îndelungi trăiri, adică ceea ce este preţios şi durabil din noi şi dintre noi…
Şi Tu, Doamne, faci Iarna. Tu ai făcut ca, după toate acestea, să vină o odihnă pentru cele trainice şi un îngheţ pentru cele trecătoare.
Iarna le odihneşte şi le transformă pe cele ce nu mor, pregătindu-le pentru o nouă tinereţe şi o nouă roadă. Iarna le aruncă la foc şi la gunoi pe cele ce n-au viaţă şi n-au statornicie. Iarna face o dreaptă alegere şi o veşnică aşezare. Nu este faptă sau cuvânt al nostru de care să nu se bucure cineva. De unele se bucură satana, de altele se bucură Domnul Dumnezeu.
De unele se bucură stricăciunea, de altele se bucură virtutea. De unele se bucură cei răi, de altele se bucură cei buni… Şi aşa va fi de la acestea şi răsplata ce o vom primi pentru ea.
Nu există om de care să nu se bucure cineva. Nu există viaţă sau moarte de care să nu aibă cineva un folos. Nu există nimic din care să nu aibă cineva un câştig sau o bucurie. Dar nu este tot una pentru noi dacă bucurăm cu faptele şi cu vorbele noastre pe Dumnezeu sau pe diavolul.
Desigur, noi putem sluji după voie ori lui Hristos, ori lui satana. Putem face ori binele, ori răul, putem să binecuvântăm Numele Domnului Dumnezeu sau putem să-L blestemăm. Dar chiar dacă acest lucru pare acum pentru mulţi fără prea mare însemnătate, vine ziua când se va vedea totuşi cât de mare a fost.
Vine ziua când se va vedea cât de deosebit lucru a fost a-I sluji lui Dumnezeu sau a nu-I sluji (Maleahi 3, 18). A-L bucura pe Dumnezeu – sau a-L întrista. A folosi lui Hristos – sau a folosi diavolului. Ce cumplită va fi atunci trezirea celor nepăsători acum! Tu, semenul meu, care eşti încă viu şi mai poţi auzi, trezeşte-te acum şi vino la Domnul, ca să nu-l bucuri pe satan – fiindcă aceasta ţi-ar fi spre plânsul şi scrâşnirea dinţilor tăi pe veşnicie, în chinurile iadului. Dumnezeu să-ţi ajute să vii acum la El! Amin.
Traian Dorz, Cununile slăvite
