De ce a ales Dumnezeu pe Moise, un om pe atunci bătrân de 80 de ani, care îşi vedea liniştit undeva departe de grija oilor sale, fără să aibă, nici măcar bănuiala, nici dorinţa, nici îndrăzneala unei astfel de lucrări pe care avea s-o facă! Taină!
De ce l-a ales Dumnezeu pe Ghedeon, un tânăr neîncercat, care îşi vedea de treaba lui să bată grâul în teasc, spre a-l ascunde de vrăjmaşul cotropitor al ţării, pentru ca familia lui să aibă hrană (Judec. 6)? De ce l-a ales pe David, sau pe Ilie, sau pe Daniel, sau pe fiecare din profeţii Săi? La vârste atât de felurite. În împrejurări atât de felurite, dar totdeauna minunat. Totdeauna pe neaşteptate, totdeauna neschimbat. Taină!
Toate acestea sunt taine!
Iată că oricât s-a împotrivit alesul, învinuindu-şi nevrednicia, îngrozindu-se de greutatea lucrării, sau privind cu spaimă la primejdiile în care era trimis totuşi nimic n-a putut împiedica planul şi alegerea lui Dumnezeu! Cel ales a trebuit să meargă. Lucrarea a trebuit să se facă. Piedicile a trebuit să cadă, iar vrăjmaşii a trebuit să plece.
Fiindcă Cel care lucra era Dumnezeu, împotriva Căruia nu putea să stea nimeni. Obişnuiţi cu felul lor de viaţă, nici unul din aleşii Domnului n-ar fi dorit să-şi părăsească felul lor obişnuit pentru că chemarea Domnului aducea o schimbare totală în soarta lor… Dar hotărârile Domnului sunt neschimbate. Timpul sosise şi pentru Marea Lucrare a Evangheliei Împărăţiei… Şi pentru alegerea fiecărui ucenic. Lucrarea trebuia făcută. Iar cel ales s-o facă era el – fiecare! – şi nu altul.
În zadar s-a împotrivit Moise, la vremea lui, sau Iona, sau Ilie, la vremea lor, în zadar s-a împotrivit poporul, atunci sau mai târziu, în zadar s-a împotrivit Faraonul, acela sau altul, în zadar s-a pus în faţă marea sau furtuna, sau focul, ceea ce a hotărât Dumnezeu, nimic nu va fi în stare să împiedice. Şi aşa va fi mereu şi mereu… Ce minunat este că Dumnezeu Şi-a ales numai oameni harnici, destoinici, hotărâţi şi smeriţi. Fiecare din cei aleşi, fuseseră luaţi de la o muncă pe care şi-o făceau cu hărnicie şi cu tragere de inimă.
Aşa a fost şi cu apostolii, în mijlocul cărora Domnul venise acum şi pe care şi-I alesese pentru o Lucrare nespus mai mare decât pe oricare din cei din vechime, dinaintea lor. Lucrarea fiecăruia din cei de mai nainte fusese mărginită, în timpul şi în scopul ei. Pe când lucrarea apostolilor era nemărginită. Pentru alegerea celor dinaintea lor, Dumnezeu trimisese pe vreun înger al Său, dar pentru trimiterea acestora venise chiar El.
Tu eşti unul dintre degetele Mâinii lui Dumnezeu şi trebuie să fii pătruns de toată sfinţenia şi teama cu care să faci lucrarea pentru care ai fost ales. Conştiinţa nevredniciei tale să fie totdeauna semnul tău. Rugăciunea şi cutremurul temerii de Dumnezeu să-ţi fie neîncetat sfinţirea umblărilor şi a fiinţei tale. Grija ascultării întocmai a Voii Celui ce te-a trimis – să-ţi fie clipă de clipă povara umerilor tăi. Şi vei fi binecuvântat. Nici o sarcină să nu te frângă în hotărârea ta. Nici un vrăjmaş să nu te biruie în luptele tale. Nici o piedică să nu te abată din drumul tău. Nici o promisiune a lumii, să nu te mire, nici să te cumpere. De nici o nădejde să nu te îndoieşti că ea se va împlini la vremea ei. Şi vei fi biruitor. Nu privi la cine eşti tu, ci la cine este Dumnezeu care te trimite.
Nu te uita la ce este vrăjmaşul, ci la ce este Hristos. Nu te gândi la puterea răului, ci la izbânda Binelui şi a Luminii. Şi fii sigur totdeauna de izbânda lucrării în care este Dumnezeu. Şi vei străluci alături de Hristos! O slujbă sfântă, cere un vas sfinţit. O lucrare sfântă, cere un lucrător sfinţit. Un Dumnezeu Sfânt, cere ucenici sfinţi. Cel care putea sfinţi, trebuie să fie Preasfântul Însuşi. Sfinţit mai presus de toate, numai El, Dumnezeu Singur, este în stare să sfinţească totul.
Te rugăm Marele nostru Dumnezeu, sfinţeşte-ne pe toţi. Amin.
Traian Dorz, Mărturisirea strălucita
