Pe acel suflet care crede puternic şi viu în Hristos, nu moartea va veni să-l ia, în clipa când îşi va fi sfârşit călătoria vieţii şi lucrarea credinţei (2 Tim. 4, 8) ci după el va veni Hristos Însuşi (Ioan 14, 3). Fiindcă El a zis: Eu voi veni şi vă voi lua la Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi. Nici o făgăduinţă din lume nu cred că-i mai mare ca aceasta.
Sufletul bunului credincios va trece în chip aşa de obişnuit spre veşnicie, cum a trecut adeseori trupul său din odaia de lucru a casei sale, în cea de sărbătoare, sau de la prietenii de muncă de aici, la familia şi preaiubiţii lui, care îl aşteptau dincolo.
Când Cuvântul lui Dumnezeu ne spune atât de limpede şi de sigur un adevăr, nimeni dintre noi n-are voie şi n-are dezvinovăţire ca să nu-l creadă.
Când punem mâna sau ochii pe Cartea Sfântă a Evangheliei, trebuie să fim încredinţaţi deplin că tot ce este acolo scris, e numai adevăr. Unicul şi veşnicul adevăr, fiindcă Gura lui Dumnezeu L-a spus şi mâinile călăuzite de Duhul Său, L-au scris.
Dumnezeu Însuşi care a insuflat tot Cuvântul Său scris în Biblie (2 Tim. 3, 16; Ioan 5, 39) a arătat, în tot ce conţin Sfintele Scripturi, numai ceea ce avea să se întâmple la vremea rânduită. Fiecăreia din acele întâmplări descrise acolo, i s-a rânduit o vreme (1 Petru 10-12; Ioan 16, 4); şi tot ce a fost scris şi i-a sosit vremea s-a întâmplat întocmai aşa.
Când auzim ceea ce se vesteşte cu tărie, de către cei mai vrednici de crezare oameni, care au vorbit cu vie încredinţare şi cu puternice dovezi, întemeiate pe Cuvântul lui Dumnezeu, despre trecutul, despre prezentul, sau despre viitorul celor care ascultau de Dumnezeu, sau a acelor ce nu vreau să asculte de El atunci în sufletul nostru trebuie să se împlânte ca un stâlp puternic încredinţarea că toate acestea sunt întocmai aşa! Atunci, de fiecare dată, trebuie să spunem cu deplină hotărâre inimii noastre: Crede inima mea! Şi să spunem şi lui Dumnezeu care ne vorbeşte: da Doamne cred!
Dincolo de omul care ne grăieşte, sau ne scrie Cuvintele Domnului este glasul lui Dumnezeu, Care le-a spus şi care le garantează. Dincolo de Cartea care le adevereşte, este Duhul Sfânt care le-a insuflat, celor ce le-au spus (2 Petru 1, 20-21). Cine le crede din toată inima, – se împărtăşeşte de toate făgăduinţele lor.
Oricine se apropie de Dumnezeu, si de Cartea Lui, de Biserica Lui, şi de Împărăţia Lui, sau de oricare din lucrările Lui şi de tot ceea ce este cu privire la El, acela trebuie neapărat să creadă! Căci fără de credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu (Evrei 11, 6; Ioan 5, 38).
Este cu neputinţă să înţelegem, sau să ne alegem cu ceva, din tot ce promite şi dăruieşte Hristos prin Cuvântul Său şi prin Harul Său, dacă nu avem convingerea neclintită că aceasta este absolut adevărat, că nu e altfel, ci că întocmai aşa este. Şi că numai întocmai aşa va fi, tot ce are să se întâmple. Sau să ni se întâmple.
,,Da Doamne cred!’’ – spune şi tu sufletul meu, după fiecare verset din Sfânta Scriptură, şi după fiecare minune pe care o vezi şi după fiecare rugăciune pe care o faci, şi după fiecare adevăr dumnezeiesc pe care îl auzi, şi după fiecare meditaţie, în care descoperi un îndemn al Duhului Sfânt. Şi în adevăr – să crezi!
,,Da Doamne cred!’’ De la acest adevăr hotărât să porneşti şi tu suflet drag în înfăptuirea oricărui lucru cerut ţie de voia lui Dumnezeu. Şi aceasta să-ţi fie şi oprirea de la orice păcat! Fiindcă în toate cele materiale poţi merge prin vedere. Dar în cele duhovniceşti nu poţi merge decât prin credinţă. Până nu descoperi credinţa, n-ai ce căuta acolo.
Ceea ce îţi dă credinţa este o comoară şi o putere veşnică aceasta să-ţi fie bucuria oricărei izbânzi, şi mustrarea oricărei greşeli şi nădejdea oricărei înfrângeri, şi mângâierea oricărei nedreptăţi şi răsplata oricărei suferinţe, şi cununa oricărei pierderi, şi strălucirea oricărei nopţi.
Nădejdea puternică a credinţei să te însoţească pe drumul vieţii. Şi să te lumineze în pragul trecerii, spre a te bucura veşnic şi veşnic apoi, acolo în cer, de tot harul ce vine în urma ei. Şi aşa va face ea, dacă vei face tu aşa.
Toată taina izbânzilor în luptele noastre, şi a roadelor în ostenelile noastre, şi a câştigării de suflete pentru Hristos în propovăduirea noastră, stă în încredinţarea vie pe care o avem (sau n-o avem) în noi înşine, despre adevărul în Hristos.
Dacă noi pornim să chemăm sufletele la Hristos, fără ca mai înainte să fi stat în rugăciune în faţa Lui şi fără să fi căpătat un adânc respect şi o adâncă încredinţare despre Dumnezeirea Lui, şi despre Viaţa şi Învierea Sa, şi despre Puterea şi Harul Jertfei Sale mântuitoare, şi despre cutremurătoarea apropiere a Judecăţii şi a Dreptăţii Lui şi despre faptul că tot ce spune Cuvântul Său este întocmai şi întru totul aşa, în zadar pornim! Fără acestea să nu ne aşteptăm la nimic.
Fără tot ce ne cere Dumnezeu, înainte de a ne da, ce rezultat am mai putea aştepta noi la chemările noastre? Fără încredinţare, totul este în zadar. Nimic nu putem primi înaintea ei, ci numai după ea.
Cum să-i putem noi face pe alţii să ne creadă ce spunem, când noi înşine nu credem cu adevărat în cele spuse de noi? Cum să-i putem convinge pe alţii, dacă noi înşine nu suntem încă pe deplin convinşi? Şi cum să-i aducem la credinţă pe cei chemaţi, dacă noi înşine nu vorbim ca unii care am văzut cu ochii noştri şi am trăit cu inima noastră, harul ceresc al părtăşiei cu Hristos despre care vorbim?
O ce mare nesocotinţă dovedesc cei care şi de Împărăţia Lui,
Dar ce slujbă fericită fac pentru Hristos şi pentru suflete, acei fericiţi şi binecuvântaţi trimişi ai lui Dumnezeu, care merg să-i cheme pe ai lor şi pe alţii la Hristos, numai după ce mai întâi, ei înşişi au fost la El!
Pe urmele celor încredinţaţi puternic vor veni totdeauna la Hristos, nu numai surorile lor, vor învia nu numai fraţii lor, şi se vor închina primindu-L cu osanale pe Hristos nu numai cei apropiaţi ai lor, ci încă mult mai mulţi. Multe cetăţi şi multe popoare, Îl vor binecuvânta pe Dumnezeu, prin ei şi pentru ei. Binecuvântează Doamne şi Dumnezeul nostru, pe toţi cei care vor veni aşa. Şi vor pleca aşa. Amin.
Traian Dorz, Poruncile iubirii
