Colaboratorul și încrederea – Traian Dorz

În lucrarea adevărată a Evangheliei a fost totdeauna cea mai necesară colaborarea dintre cler şi mireni. O bună lucrare pentru mântuirea mulţimii, numai împreună o pot face atât unii, cât şi alţii. Misionarismul preoţesc fără misionarismul laic ajunge un materialism gol şi bigot. Misionarismul laic fără cel preoţesc decade în anarhie şi în haos.

Dumnezeu le-a rânduit aceste două aripi ale Evangheliei ca să zboare în armonie, purtând trupul Bisericii vii a lui Hristos mereu spre înălţimi, precum au purtat Moise şi Aron poporul sfânt prin pustie. Dar o lucrare sănătoasă şi rodnică între aceste două părţi care sunt rânduite să fie nedespărţite pe totdeauna nu se poate face fără încredere deplină unii în alţii… nici fără o frumoasă preţuire a unora pentru munca celorlalţi.

Oricât ar fi un cleric de pregătit şi format pentru slujba sa şi oricât de bine şi-ar împlini el slujba sa pastorală în parohia lui, el tot nu poate împlini singur această slujbă, fără o grupare activă de credincioşi mireni. Precum nici un mirean bun nu poate împlini în totul slujba unui cleric, aşa nici acesta, cât ar fi de bun, nu poate împlini slujba unui mirean.

Cele două categorii de lucrători duhovniceşti le-a rânduit Dumnezeu să lucreze şi să sufere împreună pentru bunul mers al Evangheliei, în locul unde i-a ridicat Dumnezeu. Cum lucrează într-o familie bună soţul şi soţia uniţi de Dumnezeu. Şi după cum un soţ, cât de bun, nu poate face pe deplin slujba soţiei sale, tot aşa nu poate face nici soţia slujba lui.

Dacă îşi respectă şi îşi preţuieşte fiecare locul şi chemarea sa, dar respectă şi preţuieşte şi locul şi chemarea celuilalt, atunci toate lucrurile merg bine şi familia lor este binecuvântată. Dacă însă cei doi – care împreună au datoria de viaţă şi de moarte să colaboreze frumos – se resping, se dispreţuiesc şi se împotrivesc unul celuilalt, la ce se poate ajunge acolo?

Oastea Domnului, ca lucrare Evanghelică vie, rânduită a fi un voluntariat duhovnicesc şi un misionarism laic, este, prin însăşi hotărârea lui Dumnezeu, legată în Biserică, pentru misiunea ei sfântă, de clerul acestei Biserici.

Câtă vreme au trăit în armonie şi au colaborat cu încredere pentru mântuirea poporului şi înviorarea Bisericii – lucrarea lor împreună a fost binecuvântată de Dumnezeu cu roade nemuritoare oriunde s-a păstrat ea. Îndată însă ce vrăjmaşul a stricat această armonie şi a semănat în unii din cler neîncrederea şi ura faţă de fraţi, iar în unii dintre fraţi, neîncredere şi împotrivire faţă de cler, toată binecuvântarea şi bucuria de acolo s-a pierdut, acolo unde s-a strecurat otrava.

Şi, precum cei doi soţi uniţi prin taina voii lui Dumnezeu nu au altă cale decât împreună până la moarte, tot aşa şi Oastea Domnului şi clerul. Dumnezeu a unit aceste două misiuni împreună pentru totdeauna. Şi nici unul nu va putea să se despartă de celălalt, decât rupând acel legământ în care Dumnezeu i-a unit şi călcând voia lui Dumnezeu.

Oriunde cei doi soţi înţeleg că soarta lor este legată pe viaţă şi pe moarte şi ei se suportă, se ajută şi, până la urmă, se iubesc, ei trăiesc fericiţi şi binecuvântaţi. Dar oriunde nu se pot înţelege şi uni, acolo trăiesc certându-se, bătându-se, urându-se şi chinuindu-se unul pe celălalt până la moarte, şi sunt pedepsiţi. Dar nu pot să se despartă.

Oastea Domnului şi clerul Bisericii sunt la fel. Dumnezeu a vrut ca între aceste două părţi active ale Bisericii Sale să fie unitate, colaborare şi împreună lucrare în dragostea şi frica lui Dumnezeu. Iar unde este aşa, acolo totul se desfăşoară fericit.

Dar oriunde, dintr-o parte ori din alta, nu există această încredere şi iubire – aceştia se chinuiesc unii pe alţii, trăiesc învrăjbiţi şi nefericiţi, dar trăiesc aşa, fiindcă nu se pot despărţi decât cu preţul pierzării unora ori a tuturor. Cuvântul dragostei şi porunca trăirii în pace sunt date cu mai mare tărie de la Dumnezeu spre aceste suflete, care au această misiune sfântă atât în familia lor, cât şi în familia lui Dumnezeu.

Părinţilor şi fraţilor, voi nu vă mai puteţi despărţi niciodată fără să vă puneţi în primejdia păcatului de moarte pe voi înşivă ori pe alţii. Trebuie să trăiţi şi să lucraţi împreună ori să pieriţi împreună; cum nu există divorţ între cei doi soţi până la moarte. Ce a unit Dumnezeu, nimeni să nu despartă. Doamne Duhule Sfinte, fă-i să se iubească şi să lucreze împreună, pentru a nu ajunge la osânda veşnică. Amin.

Traian Dorz, Semănaţi Cuvântul Sfânt