Uncategorized

„Teologie dogmatică” (I) – pr. Gheorghe Gogan – Partea III

Pe 20-21 ianuarie 2017, în sala de festivități a liceului Samus din Cluj-Napoca, a avut loc cel de-al treilea modul al Școlii Biblice a Oastei Domnului la nivel național.

Părintele Gheorghe Gogan (Arad) a susținut prima parte a cursului de Teologie dogmatică.

Mai multe detalii despre Școala Biblică Națională a Oastei Domnului, cât și suportul de curs puteți găsi aici.

Școala Biblică a Oastei Domnului la nivel național – Modul II – Partea 1

Pe 4 și 5 noiembrie, la casa de adunare a Oastei Domnului din Galați (str. Morilor, nr. 129), are loc cel de-al doilea modul al Școlii Biblice a Oastei Domnului la nivel național. În desfășurarea modulului se vor preda următoarele cursuri:
Traian Dorz, „Dreptarul Învățăturii Sănătoase” (I) – Vasile Dincă
Istoria Bisericiească Universale (I) – diac. Costel Căuș
Sectologie – James Foster

Notă: Filmarea transmisiei este neprelucrată și poate include pauze și/sau alte întreruperi cu cauze tehnice.

„Istoria Bisericească Universală” (I) – diac. Costel Căuș – Partea II

Pe 4-5 noiembrie 2016, la casa de adunare a Oastei Domnului din Galați, a avut loc al doilea modul al Școlii Biblice a Oastei Domnului la nivel național.

Părintele diacon Costel Căuș (Galați) a susținut cursul intitulat  –  „Istoria Bisericească Universală (I)”.

Mai multe detalii despre Școala Biblică Națională a Oastei Domnului, cât și suportul de curs puteți găsi aici.

Adunare Anuală Galați, 5 nov. 2016

În fiecare an, în prima sâmbătă a lunii noiembrie, are loc Adunarea anuală a Oastei Domnului din Galați. Frații și surorile din întreaga țară sunt așteptați cu drag pentru a ne bucura împreună de câteva ore de rugăciune, cântare, poezie și cuvânt. Adunarea va avea loc sâmbătă, 5 noiembrie, în sala de festivități a liceului Radu Negru din Galați, începând cu ora 15:00.

Tema adunării din acest an este „SĂ PĂSTRĂM CE AM PRIMIT!” având la bază versetul biblic Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.” (Apocalipsa 3, 11).

Școala Biblică a Oastei Domnului la nivel național – Modul II

Cu ajutorul lui Dumnezeu, pe 4 și 5 noiembrie, la casa de adunare a Oastei Domnului din Galați (str. Morilor, nr. 129), va avea loc cel de-al doilea modul al Școlii Biblice a Oastei Domnului la nivel național. În desfășurarea modulului se vor preda următoarele cursuri:

  • Traian Dorz, „Dreptarul Învățăturii Sănătoase” (I) – Vasile Dincă
  • Istoria Bisericiească Universală (I) – diac. Costel Căuș
  • Sectologie – James Foster

Eu nu dau Biblia – pr. Iosif Trifa

O întâmplare din timpul prigonirilor din Rusia.

Cumplite zile au trăit creștinii sub bolșevici în Rusia. Foame și mizerie au avut de suferit ei toți, dar cei care au ținut să-și mărturisească credința lor în Domnul Hristos și Evanghelie au suferit și alte necazuri de la ateii bolșevici și de la regimul antihrist al comunismului. Câți credincioși n-au înfundat temnița, ocna şi deportarea în Siberia, iar alții au fost maltratați și uciși pentru simpla vină că credeau în Domnul Hristos și nu voiau să se lepede de mărturisirea Lui.

Avraam a crezut pe Dumnezeu – Ioan Marini

Avraam a crezut pe Dumnezeu şi aceasta  i s-a socotit ca neprihănire (Romani 4, 3)

Prin credinţă!.. Acesta este drumul credinciosului. Astfel a fost Avraam, care, fără să ştie unde ajunge şi fără a cunoaşte ţara în care va intra, la chemarea lui Dumnezeu, a ieşit din ţara şi rudenia lui, pornind spre locuri  necunoscute şi neştiute. Dar el s-a încrezut în Dumnezeu, a ascultat de glasul Lui, şi a urmat îndemnul Său. Lui Avraam i-a fost deajuns să ştie, că Dumnezeu a vorbit pentru ca să plece “ străin şi călator’’ spre locul unde i-a spus Dumnezeu să meargă.

Cum înțelegi tu Crucea lui Hristos? – Pr. Iosif Trifa

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci este amintirea zilei când Împărăteasa Elena a aflat Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Mântuitorul și a dus-o la Ierusalim unde patriarhul Macarie a înălțat-o în mijlocul bisericii ca să o poate vedea mulțimea poporului ce venise să i se închine.

Ca și pe celelalte praznice, biserica a rânduit și pe acesta să culegem învățături sufletești din el. Creștinilor!

O PORUNCĂ NOUĂ: SĂ VĂ IUBIŢI – Traian Dorz

Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. (Ioan 13, 34)

Porunca „iubiţi-vă unii pe alţii“ este mereu nouă. Oricât de mult s-a spus atunci de când a ieşit prima dată din inima şi de pe buzele Domnului, porunca de a ne iubi unii pe alţii este nevoie să ni se tot spună mereu… şi ea este mereu nouă şi mereu necesară. Pentru că de fiecare dată este nevoie de ea ca de o noutate şi ca de soarele ce răsare zilnic peste noi. Noutatea este ceva care ai nevoie să primeşti zilnic.

Să ne aducem aminte de sfinții înaintași: Eftimiu Florea

Fratele Eftimiu Florea s-a născut în satul Valea Ampoiului de lângă Zlatna, în județul Alba. A făcut o școală militară și s-a angajat în armată ca subofițer de administrație. S-a căsătorit cu soția sa Ghizela din Târgu Mureș, având împreună șase copii.

În vremea unei boli grele pe care a primit-o în timpul și din cauza serviciului, în anul 1935, la un sanatoriu-spital a întâlnit un frate care, mărturisindu-i Cuvântul Domnului Iisus și dându-i una din cărțile Oastei Domnului, l-a ajutat să se predea Domnului, intrând în frățietatea Oastei.

Top