Avraam a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire (Romani 4, 3)
Prin credinţă!.. Acesta este drumul credinciosului. Astfel a fost Avraam, care, fără să ştie unde ajunge şi fără a cunoaşte ţara în care va intra, la chemarea lui Dumnezeu, a ieşit din ţara şi rudenia lui, pornind spre locuri necunoscute şi neştiute. Dar el s-a încrezut în Dumnezeu, a ascultat de glasul Lui, şi a urmat îndemnul Său. Lui Avraam i-a fost deajuns să ştie, că Dumnezeu a vorbit pentru ca să plece “ străin şi călator’’ spre locul unde i-a spus Dumnezeu să meargă.
Avraam a ascultat fiindcă a crezut. Şi ascultarea lui, adevereşte credinţa lui. El nu vedea nimic, el nu pipăia nimic. Avraam nu credea în ceva ce se vedea şi pipăia. Fiindcă credinţa este o încredere neclintită în cele nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd (Evrei 11, 1). Astfel a crezut Avraam. Aşa a ajuns el tatăl celor ce cred. Aceasta e calea fericită a tuturor copiilor lui Dumnezeu, a căror drum sfârşeşte în slavă, cum a sfarşit şi drumul lui Avraam.
Necredinţa însă vrea să vadă mai întâi şi apoi să creadă. Vrea să simtă mai întâi şi apoi să se încreadă. Vrea să vadă semne şi minuni, să pipăie mai întâi, ca să ştie că e aşa şi nu altfel. Necredinţa e oarbă, de aceea umblă să pipăie, şi nu merge cu încredere; şi prin chiar faptul că umblă să “vadă” se dovedeşte orbia ei.
Dar drumul credinţei este un drum luminos. Singurul care duce la slavă. Rezemându-se nu pe sine, ci pe Dumnezeu; încrezîndu-se nu în ceea ce poate “face” şi “împlini” el, ci în ceea ce a împlinit şi făcut Fiul lui Dumnezeu pentru sine, omul credincios are pacea şi drumul spre desăvârşire deschis prin har. “Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihaniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu( Romani 5, 1-2).
Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege,- despre ea mărturisesc legea şi proorocii- şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire (Romani 3, 21-22).
Legea îţi cere să faci; harul îţi cere să crezi. Cei care au luat-o pe calea legii, au rămas orbi şi-au ajuns la necredinţă, pe când cei care au luat-o pe drumul credinţei, privesc slava Domnului. Cei dintâi au ajuns greoi la pricepere iar ceilalţi, care privesc la cele ce nu se văd, şi nu îşi pun încrederea în cele ce se văd, sunt schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului (a se vedea II Corinteni 3, 14-18).
Cititorule creştin! Care este drumul tău prin credinţă sau prin vedere? Ai găsit tu lumina pentru ochii tăi, sau umbli încă în întuneric şi nu ştii unde mergi? Dragul meu, încredinţează-ţi viaţa, viitorul şi veşnicia ta în mâinile Lui şi urmează-L pe El şi pacea, ca un râu te va umplea.
„Păcatele tale sunt iertate, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace” (Luca 7, 48-50).
Iată ce dobândeşti prin credinţa în Domnul Iisus Hristos şi întoarcerea la Dumnezeu.
Cine crede în Mine are viaţă veşnică, cine vine la Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii – a spus Iisus.
Ce vrei mai mult decât atât? Şi toate acestea le ai prin credinţă.
Oricine crede în El, nu va fi dat de ruşine. (Romani 10, 11)
Prin credinţă totul.
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu…
Aşa ca cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios (Galateni 3, 9).
Ioan Marini, Revista „Familia Creștina” anul 1941, nr 1, pag. 8
