Fiul cel întors a fost primit cu toată dragostea şi iertarea tatălui său. A fost primit cu zgomot mare de ospăţ şi bucurie. Dar, după această primire zgomotoasă, fiul putea cu tot dreptul să se întrebe îngândurat: „Oare nu cumva această bucurie este numai un foc trecător?… Oare ce va zice tata după ce i se va potoli bucuria?… Poate mă va mustra… Ba, poate mă va şi pedepsi…”
Multe puteri ale răului sunt pornite împotriva celui credincios şi multe curse şi primejdii îl pândesc neîncetat de-a lungul drumului său. Mulţi urmăritori vor fi puşi mereu pe urmele lui să-l iscodească, să-l învinuiască, să-l vândă. Şi multe curse îi sunt aşezate în calea lui.
Ţi-ai numărat tu bine puţinele zile pe care le mai ai, spre împlinirea multelor tale datorii? Câte ai câştigat din zilele tale folosindu-le bine? – şi câte ai pierdut nefolosindu-le deloc, sau folosindu-le rău? Câte prilejuri ai avut tu să te întorci la Dumnezeu, dar nu le-ai folosit, nu te-ai întors, nu te-ai predat Lui, ci eşti tot nehotărât şi azi?
„Nimeni nu poate veni la Tatăl fără numai prin Mine” (Ioan 14, 6)
„Împăcaţi-vă cu Dumnezeu, în numele lui Iisus Hristos” (II Corinteni 5, 20)
În tâlcuirile noastre de mai înainte, am arătat că Tatăl ceresc ne aşteaptă cu braţele deschise… El ne iubeşte cu o dragoste nemărginită. Vom spune însă acum că Tatăl ceresc ne iubeşte şi ne iartă numai prin Jertfa cea mare a Fiului Său.
Oriunde se face o întoarcere la Dumnezeu, acolo se supără cineva
Pilda cu fiul cel pierdut spune că feciorul cel mai mare era la câmp când a sosit acasă fratele său.
„Şi, când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri”; şi înţelegând despre ce este vorba, „s-a mâniat şi nu voia să intre, iar Tatăl lui, ieşind, îl ruga pe el…”
Educaţia este în primul rând Lumină. Sufletul omenesc, ca tot ceea ce este viu, însetează după lumină şi caută lumina. Setea de cunoaştere este pusă de la începutul vieţii în sufletul omenesc, de aceea el doreşte mereu să vadă şi să ştie ce este înaintea lui, în urma lui, lângă el.
„Văzând mulțimile, Iisus s-a suit pe munte; şi așezându-Se, ucenicii Lui au venit la El. Şi deschizându-Şi gura, îi învăța, zicând: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți cei ce plâng că aceia se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiți cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Domnul nostru Iisus Hristos a iubit copiii şi tineretul – şi El ne-a învăţat şi pe noi să-i iubim. Pentru că tineretul este Viitorul. Dacă este tineretul sănătos – viitorul va fi puternic şi bun. Dacă este tineretul putred – viitorul nu poate fi decât nefericit. Dar viitorul tineretului depinde în cea mai mare parte de creşterea şi îndrumarea pe care i-o dau părinţii lui: părintele trupesc: Familia, părintele sufletesc: Şcoala, părintele duhovnicesc: Biserica.
Psalmul 8, versetul 3
Câtă vreme omul priveşte numai spre pământ şi se frământă numai pentru lucrurile pământeşti, nu vede, nu se gândeşte şi nu meditează la adevărata sa stare. Câtă vreme omul se uită numai în jos şi scormoneşte numai după cele trupeşti, omul nu se deosebeşte cu nimic de celelalte vietăţi care trăiesc numai pentru a mânca şi pentru a fi mâncate.
Tatăl ceresc ne cheamă neîncetat să ne întoarcem „acasă”. Şi în câte chipuri şi feluri ne cheamă!
În ziare am citit o ştire despre cum s-a prăpădit, la Bucureşti, un tânăr apucat cu patima beţiei. A fost aflat dimineaţa mort în faţa unei cârciumi. Percheziţia poliţiei a aflat la el cincizeci de scrisori pe care i le scria tatăl lui de la ţară. Tatăl înţelesese despre căderea lui şi îl ruga să se întoarcă acasă. Dar tânărul n-a ascultat chemarea. s-a prăpădit, purtând scrisorile în buzunar.