Zilele de pe urmă ale Mântuitorului sunt relatate mai pe larg în Sfânta Carte și au fost deosebit de pline pentru El și ucenicii Lui. Multe evenimente s-au petrecut în zilele acelea, unele surprinzătoare, altele greu de înțeles. Timpul zorea, mai era puțină vreme și multe lucrări trebuiau să-și facă loc, căci viața pământească a Mântuitorului era spre capăt.
A intrat în Ierusalim duminica după amiază, după o lungă călătorie, pornind din Pereea și trecând prin Ierihon. Va fi plecat din Pereea încă de dimineață. Ca unul care știa că-I venise vremea, pe drum, Domnul le-a spus ucenicilor ce se va întâmpla cu El după ce va intra în Cetatea Sfântă.




