Orice credincios lucrător pentru Domnul va avea neapărat de-a face cu gurile bârfitoare, cu gurile uneltitoare, cu gurile mincinoase. Aceste guri rele se vor ţine mereu pe urmele lui ca nişte căţele, lătrându-l neîncetat şi muşcându-l cât mai otrăvitor şi mai vrăjmaş, ori de câte ori li s-ar da vreun prilej să facă asta. Vai de sufletele lor! De mii de ori ar fi fost mai bine să nu se fi născut.
În vremea aceea, trecând Iisus de acolo, au mers după Dânsul doi orbi, strigând şi grăind: „Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David!” iar după ce a mers în casă, au venit la Dânsul orbii şi le-a grăit lor Iisus: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?” Grăit-au Lui: „Da, Doamne!” Atunci S-a atins de ochii lor, grăind: După credinţa voastră fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Şi le-a poruncit lor Iisus, grăind: „Vedeţi, nimenea să nu ştie!” Iar ei, ieşind, L-au vestit pe Dânsul în tot pământul acela.
Și de ce se zice: toți împreună? Pentru că toți suntem o scumpă Familie împreună și pentru că toți avem același destin și același țel împreună. Și pentru că toți avem același trecut, aceiași părinți, aceeași rădăcină. Și avem același prezent, aceeași pâine din care ne hrănim, aceeași casă în care ne adăpostim, aceeași muncă pe care trebuie să o facem. Și avem același viitor, aceleași datorii față de copiii noștri, față de scopul nostru, față de Dumnezeul nostru. Și pentru că toți vom fi judecați sau răsplătiți după același Cuvânt pe care l-am avut și l-am cunoscut împreună. Și pentru că împreună vom fi trași la răspundere pentru lucrul pe care împreună trebuia să îl facem, fiecare contribuind după darul său și cu puterile sale în vederea țelului comun.
Orice credincios din poporul Domnului este dator să nu-i primească şi să nu-i urmeze pe cei care fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii primite întâi; să nu-i primească şi să nu-i urmeze nici pe cei ce le aduc o altă evanghelie, adică o altă interpretare, deosebită, asupra învăţăturii şi a credinţei lor. Blestemându-i şi pe cei care o aduc, şi pe cei care îi primesc (Galateni 1, 8-9 şi 5, 12; Romani 16, 17-18; II Ioan 10, 11).
Tu, care-ai fost cu mine mereu nedespărțit
pe toate-a mele drumuri și-n toate-a mele zile,
– fii și mai lângă mine, acuma, la sfârșit,
ferind a mele temeri și luminându-mi-le.
Domnul meu iubit, du-mă liniștit către-al meu sfârșit,
iar în clipa grea fii lumina mea pân-la dreapta Ta.
Înţeleptul cel fericit este acela care vede înainte şi care ştie mai dinainte când să meargă şi când să stea. Care ştie un lucru sau altul la timp, ce şi când să facă sau să nu facă, când să vorbească sau să tacă, ce să ia sau ce să lepede… care ştie ce este vrednic şi cât să caute şi să ţină din tot ce dă sau tot ce primeşte.
În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, au adus Lui pe un slăbănog care zăcea în pat. Şi, văzând Iisus credinţa lor, a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Iartă-ţi-se ţie păcatele tale!” Şi, iată, oarecare din cărturari au zis întru sine: „Acesta huleşte”. Şi, văzând Iisus gândurile lor, a zis: „Pentru ce cugetaţi cele viclene întru inimile voastre? Că ce este mai lesne a zice: Iartă-ţi-se păcatele tale sau a zice: Scoală-te şi umblă?
Odată ce fiecare ne-am cunoscut și ne-am recunoscut slujba la care am fost chemați, cu cea mai adâncă smerenie și curăție de inimă trebuie să ne ținem cu tărie statornică de slujba aceasta. De slujirea aceasta și nu de alta.
De cele mai multe ori, faptul că ai primit un dar nu-ți dă îndreptățire să-ți închipui că le mai poți avea și pe altele. Și dacă ai o slujbă, să-ți închipui că o mai poți face foarte bine și pe alta, a altuia.
Cine este chemat la o slujbă, să se țină de slujba la care a fost chemat – așa sună limpede și hotărât porunca Domnului nostru.
Cine zice că face parte din adevărata Biserică, vie, a lui Hristos, dacă nu trăieşte şi el şi dacă nu se străduieşte să trăiască aşa cum a trăit Hristos, este un mincinos şi se înşală singur (I Ioan 2, 4-11). Cine face cu adevărat parte din trupul Viu al Cărui Cap este Domnul, nici nu poate fi altfel decât un mădular viu care, prin tot ce face, aduce laudă lui Dumnezeu. Cine îşi cunoaşte inima sa, acela nu se va lăuda cu ea niciodată.
Ce bucurie mare a fost scăparea israelitenilor din robie! Ce bucurie mare a fost plecarea lor spre Canaan, spre ţara făgăduinţei! Plină de adânci învăţături sufleteşti este această plecare. Să le cercetăm:
Întâi, ne spune Biblia că la plecarea din robia Egiptului israelitenii au luat cu ei „vase de aur şi argint“; au luat scumpeturi de aur şi argint (Ieşirea 12, 35). Au scăpat istoviţi de jugul robiei şi totuşi la plecare aveau comori de aur şi argint. „Iar şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani“ (Ieşirea 12, 40) şi totuşi, la sfârşitul acestei robii, aveau comori de aur şi argint.
