A plouat prin sat și râul de sub punte s-a umflat.
Două fete credincioase, bucuroase stau la sfat:
„Cât de bun e Domnul care ploi și soare ne-a trimis.
Iarba-i mare, câmpu-i floare, totul pare paradis!”
Un copil, ca să se joace, prin baltoace a intrat.
Mama biată, suparată, stă să-l bată. E-mbrăcat.
„Drag copil, e lumea plină azi de tină. Fii curat!
Te ferește, ocolește tot ce este intinat!”
Sunt câțiva ani de atunci. O boala neiertătoare se furișase în pieptul meu și o altă boala și mai grea rodea în sufletul meu. Cu pași repezi alergam spre pieire trupească și sufletească. Pe urmă se întâmplară lucruri mari în viața mea. În casa mea se petrecu o golgotă și medicii clătinară din cap la căpătâiul capului meu. Eram pierdut… Atunci avui o noapte plină de fior, o noapte pe care o țin minte și azi. Îndată ce am adormit mi se părea că în fața mea se deschide un mormânt și se face o judecată. Glasul unui judecător se auzi înșirându-mi păcatele și în timp ce le înșira, mormântul se lărgea. Pe urmă răsună sentința; «plata păcatului este moartea» (Romani 6, 23).
“Ieri cu Tine Hristoase m-am îngropat, astăzi mă ridic împreună cu Tine…”
Aşa zice una din cântările bisericeşti ale Învierii şi în această preafrumoasă cântare este pusă o învăţătură de mare însemnătăte pentru noi creştinii. Învăţătura este aceasta: Să ne dăm seama despre jertfa Mântuitorului. Să cădem plângând la picioarele Crucii, dându-ne seama că pentru noi a suferit, a murit și s-a îngropat Mântuitorul Hristos. Prin această dare de seamă sufletească trebuie să simțim apoi cum și «omul nostru cel vechi și păcatele lui, cu Hristos împreună se răstignește» (Romani 6, 6), moare, se îngroapă și apoi «înviază în Hristos ca o făptură nouă» (II Corint. 5, 17) iertată și mântuită.
Aceste vorbe, acest adevăr este temeiul vieții noastre creștinești. „Iar dacă n-a înviat Hristos, zadarnică este credința voastră”, scria apostolul Pavel corintenilor. Dar Hristos a înviat și prin învierea Sa ne-a trecut și pe noi „din moarte la viață”. Moartea nu ne mai stăpânește. Ea este acum numai o trecere la o altă viață; un somn înainte de sculare; o noapte înainte de ziuă și lumina cea nesfârșită de dincolo de mormânt.
Adevărul învierii noastre, iată, ni-l spune acum și primăvara Domnului.
Şi-acum Iisus cel condamnat,
azi El te-ntreabă: „Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?”
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da. Dar tu? Dar tu?
Ovidiu Marian interpretând poezia „Nu-i singur, Iuda, vinovat” (Costache Ioanid) în cadrul seriei de concerte „Patimile Domnului” organizate de Oastea Domnului Iași. Evenimentul a avut loc miercuri, 12 aprilie în biserica Banu din Iași.
Să ieșim, dar afară din tabără, la El… (Evrei 13, 13)
Golgota era afară din tabără, afară din cetate. Drumul Crucii ducea afară din tabără, afară din cetate. «De aceea şi Iisus, ca să sfinţească norodul cu însuşi Sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără, la El» (Evrei 13, 12-13). Golgota stă şi azi tot acolo: afară din lume. Şi toţi cei ce voiesc să meargă după Domnul, toţi cei ce vor să meargă la Golgota, trebuie să iasă din «tabără», trebuie să iasă din lume, să iasă din duhul acestei lumi.
«Să mergem la El, afară din tabără». Să mergem la El, ieşind din lume.
La cina Lui de taină te vrea acum Iisus,
cât pâinea bună-i frântă și vinul dulce-i pus,
și haina albă-așteaptă și scaunu-i așezat.
Tu cel ce-asculți chemarea, fii binecuvântat!
Fii binecuvântat, fii binecuvântat tu cel ce-ai ascultat
Fii fericit, fii fericit, tu cel care-ai venit.
Jertfa Crucii este temeiul și temelia mântuirii noastre, de aceea spunea apostolul Pavel pe tot locul «că predică pe Hristos cel răstignit» și «se laudă cu crucea Domnului». Dar Jertfa Crucii numai atunci poate fi mântuitoare de suflet dacă înțelegem 3 lucruri: ce înseamnă Crucea, ce ne dă Crucea şi ce cere de la noi Crucea?
Ce înseamnă Crucea? Crucea înseamnă să-ți dai seama despre darul cel mare al dragostei și iertării dumnezeiești. La picioarele Crucii, tu cititorule trebuie să te simți mai întâi apăsat și doborât de păcatele tale, trebuie să te simți un Adam izgonit în noaptea și iadul pierzării ca apoi să-ți dai seama că nimeni și nimic nu te poate scăpa din pierzare decât Jertfa lui Iisus.
Păşind încet, cu fruntea-nsângerată, Hristos suia păcatul tuturor;
urma strigând mulţimea-nfuriată, cerând amarul preţ ispăşitor.
…Doar tu nu vezi, doar tu rămâi departe, doar tu priveşti la tot nepăsător…
O, nu te temi c-ai să plăteşti prin moarte, în veac, amarul preţ ispăşitor?
De luni se începe Săptămâna cea Mare și sfântă a patimilor lui Hristos. Toaca va începe să răsune mai cu durere și clopotul să cheme la biserică mai duios și mai stăruitor ca oricând. Evanghelia si cântările bisericești ne vor spune iarăși înfricoșatele patimi și suferințe pe care le-a răbdat Hristos pentru noi.
„Moise, Moise, dezleagă încălțămintea din picioarele tale, căci locul pe care mergi tu pământ sfânt este”, a zis Domnul către Moise care suia muntele Horeb. Așa ne strigă și Biserica noastră acum: „Creștinilor, opriți-vă în loc și vă dezbrăcați de patimi și păcate, căci vremea și săptămâna în care intrați acum este vreme sfântă”.
