Film documentar despre viața fratelui Arcadie Nistor (1924 – 2006). Un reper de credință și statornicie pentru multe generații, fratele Arcadie a rămas credincios prin toate prigoanele regimului comunist.
Filmul prezintă viața fratelui Arcadie de la naștere până la trecerea în veșnicie, fiind bazat pe mărturii personale ale fratelui filmate în ultimii ani din viață, precum și mărturii post mortem ale fiului său Ilie și ale altor frați de referință din Oastea Domnului.
Cum să nu fie minunată „Noaptea Sfântă”, când „ceruri şi pământ privesc / Taina împreună” ?!
Cum să nu fie minunată când: cor de îngeri cântă fericit, steaua arde luminos, magii-L nalţă pe Hristos, profeţia s-a-mplinit, Mântuirea ne-a venit…! Şi când: Maica-i raze, ceru-i jos, ieslea-i soare…?! Iar Sfânta Pace înveşmântă lumea toată! Ce noapte, Doamne, ce mai noapte…
Cum să nu fie minunată Noaptea Sfântă când îngerii Osanei cântă Imnul Sfânt, cântă magii, aducându-şi darul lor, steaua cântă cu lumina peste cer, iar păstorii cântă un cântec fericit…!? Bucurie-i Noaptea Sfântă, bucurie fără seamăn!
Iată ce tristă este povestea mielușelului cel nevinovat căci pe pământ totdeauna povestea nevinovăției a fost tristă. Dar nu va fi totdeauna așa. Căci numai pe pământ este tristă. În ceruri însă povestea nevinovăției este veșnic fericită, fericită. Iată povestea mielușelului cel nevinovat:
Tatăl meu cel bun mi-a dăruit mie odată un mielușel nevinovat ca să-mi facă cea mai mare bucurie.
Conştient de chemarea unică a Sfintei Fecioare, dreptul Iosif o înalţă pe ea, în timp ce el se smereşte, slujind-o din umbră.
Adesea, când medităm la evenimentul Naşterii Domnului, cu greu ajungem să constatăm rolul deosebit asumat de dreptul Iosif – logodnicul Mariei, acela de suplinitor al unui tată pământesc al Mântuitorului. Iosif, a fost slujitorul de care Dumnezeu S-a folosit pe deplin, după o clipă de îndoială (Matei 1, 19), în importanta lucrare de ocrotire pământească a Pruncului – Mântuitor. Haideţi să vedem care sunt lecţiile esenţiale pe care le învăţăm de la acest mare bărbat al slujirii?
În primul rând, observăm faptul că Iosif este cel care slujeşte din umbră.
Nu sta liniștit acolo unde e stăpân păcatul,
căci acolo-nchis, e dreptul, și e liber vinovatul.
Ci te roagă, stând acolo, a se-nstăpâni lumina
care răsplătește cinstea, care osândește vina.
Nu sta liniștit acolo unde nu primesc mustrarea,
căci acolo vine grabnic haosul și lepădarea.
Ci te roagă, stând acolo, spre smerenia curată
care-aduce pocăință și-ndreptare-adevărată.
Este timpul să ne ocupăm de poftă. Aici şi castitatea, şi vătămarea sunt duble. Poţi să te strici pe tine sau pe alţii; poţi să fii tu însuţi cast, sau să faci ca alţii să fie caşti. Sunt de părere că trebuie ca nici copilul să nu fie corupt de alţii, dar nici el să nu corupă fetele. Doctorii spun că la cincisprezece ani copiii sunt asaltaţi puternic de poftă. Cum vom înlănţui această fiară? Ce vom face? Ce frâu să-i punem? Nu cunosc altul decât cel al gheenei.
Mai întâi să-l îndepărtăm pe copil de vederea şi auzirea a ceva ruşinos, niciodată un copil să nu se ducă la teatru. Dacă cere să se ducă la teatru, atunci să găsim copii de vârsta lui care nu se duc la teatru ca, prin puterea exemplului, să-l îndepărtăm de teatru, nimic nu produce rezultate atât de importante ca emulaţia. S-o aplicăm în toate încercările noastre, dacă este ambiţios copilul. Emulaţia are mai multă putere decât frica, decât făgăduinţa şi decât orice altceva.
– un copil s-a dat și neamului românesc –
Dumnezeu a voit ca în fruntea țării noastre să ajungă un rege copil (n.n. Regele Mihai I). Un copilaș de 6 ani este regele nostru, dar acest rege este cel mai curat și mai nevinovat dintre toți regii pământului. Odinioară un Copil a mântuit neamul omenesc. Un copil s-a dat și neamului românesc. El ne va fi spre mântuire națională când ne vom sili să fim și noi ca el: curați în sufletele și purtările noastre.
Odinioară, Domnul Iisus a pus un copil în fața apostolilor bântuiți de ispita trufiei, zicându-le: „de nu veți fi ca pruncul acesta nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Matei 18, 2). Domnul a pus și în fruntea țarii noastre un Copil. L-a pus în fruntea noastră și în fața noastră să luam de la el pildă de curăție sufletească.
Stările din țara noastră așteaptă și ele un mântuitor, o mântuire, o îndreptare. Unii așteaptă această îndreptare de la politică, alții de la ușurarea crizei financiare, alții de la mișcarea studenților… dar această mântuire nu va veni decât de la îndreptarea și după îndreptarea noastră și a purtărilor noastre.
În viața noastră pământească există o nesăturată poftă de a-l pândi pe altul. O dorință aprinsă avem fiecare dintre noi de a afla tainele aproapelui nostru. O pornire vinovată de a-l dezgoli pe semenul nostru, aflându-i păcatele lui ascunse, ca să le știm și să le judecăm. O sete chinuitoare după cunoașterea vieții celor din jurul nostru, după aflarea scăderilor și slăbiciunilor lor, ca apoi să-l putem disprețui, și cleveti, și înjosi cât mai mult pe semenul nostru. Ca o fiara care pândește altă fiara, ca să o sfâșie. Totuși ce întrebare ciudată au pus ucenicii: Cine a păcătuit, omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Dar cum putea el să păcătuiască înainte de a se naște? Sau cum putea să fie el pedepsit înainte de naștere pentru păcatele de dupa ea? Iată o întrebare la care nici Domnul n-a răspuns. Nu vom răspunde nici noi, dar merită să gândim la ea, căci își are rostul ei mare, adânc și tainic.
Hristos Iisus a venit să vindece ceea ce era pe moarte, ba chiar ceea ce era mort, adică pe aceia care nu mai aveau absolut nici o cale și nici o nădejde de scăpare. Hristos Domnul a venit să-i izbăvească pe cei robiți, adică pe aceia care, prin ei înșiși sau prin alții din afară, nu mai puteau avea absolut nici un alt mijloc de izbăvire și nici o nădejde, cât de îndepărtată, de vreo răscumpărare (Isaia 61, 1-3; Evr 2, 14-15). O, ce Mântuitor minunat este El!
Pentru că nici unul dintre cei pierduți nu-L cunoștea pe Izbăvitorul trimis să-i scape – fiindcă Fața Lui era acoperită, iar ei nu știau unde și cum să-L caute îi cauta mereu El pe ei.
Se găseau în cetate trei bărbați care fuseseră condamnați pe nedrept în urma unei reclamații făcute de un dușman al lor. Judecătorul i-a condamnat pe cei trei la închisoare. Iar cei trei din închisoare, știindu-se nevinovați, s-au rugat Sfântului Nicolae să îi ajute. Și atunci Sfântul Nicolae s-a arătat în vis la doi oameni: lui Avlavie, guvernatorul, și împăratului Constantin cel Mare.
