Oare noi nu putem face chiar nimic pentru Dumnezeu? Nici să ținem o zi de jertfă și de rugăciune pentru cei ce aleargă în slujba Domnului și a altora? Nici să trăim, acolo unde suntem, o viață de curăție, de înfrânare în mijlocul celor cu care viețuim, ca, prin pilda noastră, să le dăm o bună mărturie despre credință și să-i apropiem și pe ei de Hristos? Nici acestea nu le putem face? Atunci suntem niște leneși și nepăsători, vinovați osândei și judecății Lui.
Ascultarea este cea mai înaltă dovadă de iubire, pentru că cere cea mai mare jertfă și cea mai grea de dat dintre toate jertfele de pe lume. Ascultarea cere anularea întregii tale voințe și primirea întregii voințe a lui Hristos. Ascultarea cere deplină uitare de sine și deplină contopire cu Domnul și cu voia Lui. Cere renunțarea desăvârșită la toate dorințele tale și primirea desăvârșită a dorințelor lui Iisus, Domnul și Stăpânul tău. Ascultarea Domnului cere lepădarea oricărui merit al firii tale, nesocotirea oricărei pretenții personale și restrângerea voită a tuturor orizonturilor tale omenești, spre a ți le depune toate, legate și robite, la picioarele lui Hristos, cu dragă inimă și pe totdeauna.
Mi-a devenit povară tot ce-am avut frumos,
povară viața însăși cu care le-am dus toate,
povară chiar iubirea, ‘cel aur luminos,
și inima de-acuma, să-l poarte, nu mai poate.
Am fost un ceas pe munte, trăind acele stări
ce sunt numai cu Domnul şi-n veşnicele-I zări,
când îngerii-n tăcere îngenunchează jos
şi Moise şi Ilie spun taine cu Hristos.
Șama, fiul lui Aghe, din Harar… (II Regi 23, 11)
După el vine Eleazar, fiul lui Dodo, fiul lui Ahohi, unul dintre cei trei viteji care împreună cu David au înfruntat pe filisteni, când se adunaseră la război și când israeliții se retrăseseră pe înălțimi. acesta s-a ridicat atunci și a lovit pe filisteni până ce i-a obosit și i s-a lipit mâna de sabia sa. În ziua aceea a dat Domnul biruință mare și poporul s-a dus după el, numai ca să adune pe cei uciși. După el vine Șama, fiul lui Aghe, din Harar. Când filistenii s-au adunat la Lehi, unde era o țarină semănată cu linte, și când poporul a fugit de filisteni, acesta a rămas în țarină și a apărat-o, bătând pe filisteni. Atunci Domnul a dat biruință mare. (II Regi 23, 9-12)
Din pricina nestatorniciei lor, iudeii au gustat nenorocirea de a sluji zeci de dumnezei și au simțit sute și sute de ani grozăvia pedepselor venite peste ei pentru vina aceasta. Ei au cunoscut prăbușirea și bezna în care ajunge sufletul spânzurat fără nădejde între două minciuni: și cea a oamenilor falși, și cea a dumnezeilor falși. Acum, din pricină că ascultaseră prea mulți proroci mincinoși, nu mai puteau deosebi încredințarea Adevărului din gura Prorocului – Dumnezeu. Din pricină că umblaseră după prea mulți dumnezei mincinoși, nu-L mai puteau recunoaște pe Dumnezeul Cel Adevărat. Din pricină că rătăciseră prea mult prin casele străinilor, nu-și mai puteau recunoaște propria lor casă. Și acum stăteau în fața Mântuitorului-Mesia cum stă cineva în fața propriei sale mame când, după o prea îndelungă despărțire, inima o presimte, dar ochii nu o mai pot recunoaște…
Ce minunată și fericită este totdeauna sărbătoarea zilei care amintește fericita noastră înnoire făcută de Duhul și Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, Ziua înnoirii noastre duhovnicești. Ziua nașterii noastre din nou. Ziua fericită a începutului mântuirii noastre. În toți anii, când sosește ziua care ne aduce aminte despre data renașterii noastre duhovnicești, de fiecare dată sărbătorim acest prilej cu o inima plină, cu o nouă recunoștință și o nouă bucurie. Și, ca la sărbătoarea reînnoirii Templului, adesea cântările noastre de bucurie se amestecă cu lacrimile recunoștinței, amândouă izvorând din aceeași stare unică și cu totul sfântă pentru noi, pe toată viața (Ezra 3, 11-13).
Binecuvântată să fie sărbătoarea Înnoirii noastre, Ziua Nașterii noastre din nou, scumpa zi a legământului nostru cu Iisus.
Sâmbătă, 16 iunie, începând cu ora 14, lângă mormântul unde odihnește trupul său, în cimitirul din Mizieș, frați și surori din toată țara, dar și din diaspora și-au amintit de psalmistul Oastei, fratele Traian Dorz, slăvind pe Dumnezeu pentru tot harul cu care ne-a binecuvântat prin viața și lucrarea lui.
S-au scurs aproape 30 de ani de la plecarea în veșnicie a fratelui Traian Dorz, părintele duhovnicesc al multora dintre noi, cel care L-a iubit pe Domnul și L-a cântat inegalabil, în miile lui de cântări nemuritoare. Ne-au rămas atâtea urme luminoase, atâtea învățături limpezi și mai ales atâta comoară de poezie și cântare prin care să-L slăvim pe Creatorul și Mântuitorul nostru și să ne răcorim sufletele prin arșița pustiului acestei lumi.
Adunarea a fost transmisă în direct pe OasteaDomnului.info.
Notă: Filmarea transmisiei este neprelucrată și poate include pauze și/sau alte întreruperi cu cauze tehnice.
Cât de primejdios este păcatul şi cât de multe sunt ispitele vrăjmaşului înşelător, întinse ca nişte laţuri şi curse ucigătoare pe toate căile noastre! În cât de multe feluri ştie amăgitorul să ne atragă spre cădere – şi cât de aplecată este firea noastră pământească să asculte şi să urmeze orice drum rău pe care o momeşte satana.
Cât de grăbiţi devenim noi, chiar şi cei mai leneşi, când este vorba de un lucru ispititor, şi cât de orbiţi sunt ochii noştri trupeşti – şi chiar şi cei sufleteşti – de frumuseţea înşelătoare a păcatului…
Mi-e dor să plâng, Iisuse,
aşa-nspre Dumnezeu,
cum am plâns numa-n clipa
de legământ al meu,
să simt o descărcare
a sufletului tot;
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse,
a plânge să mai pot.
