Omagiu fratelui Traian Dorz – Episcop Daniil Stoenescu

Șama, fiul lui Aghe, din Harar… (II Regi 23, 11)

După el vine Eleazar, fiul lui Dodo, fiul lui Ahohi, unul dintre cei trei viteji care împreună cu David au înfruntat pe filisteni, când se adunaseră la război și când israeliții se retrăseseră pe înălțimi. acesta s-a ridicat atunci și a lovit pe filisteni până ce i-a obosit  și i s-a lipit mâna de sabia sa. În ziua aceea a dat Domnul biruință mare și poporul s-a dus după el, numai ca să adune pe cei uciși. După el vine Șama, fiul lui Aghe, din Harar. Când filistenii s-au adunat la Lehi, unde era o țarină semănată cu linte, și când poporul a fugit de filisteni, acesta a rămas în țarină și a apărat-o, bătând pe filisteni. Atunci Domnul a dat biruință mare. (II Regi 23, 9-12)

Căutând a deschide ușa oricărui cuvânt inspirat de Duhul Sfânt, din Sfânta și dumnezeiasca Scriptură, prin lumina lui Hristos – “Cheia lui David” (Apocalipsa 3, 7), vom descoperi nenumărate înțelesuri teologice, supraînțelesuri dumnezeiești și subînțelesuri duhovnicești, pentru folosul nostru sufletesc.

Astfel, dacă psalmistul, împăratul și prorocul David este neîndoielnic părinte, prototip și icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, vitejii oșteni ai biruitorului lui Goliat nu sunt altceva decât preînchipuiri și modele ale tuturor trăitorilor, mărturisitorilor. Apărătorilor și luptătorilor sfintei și dreptei credințe a Bisericii Ortodoxe, din orice loc și din orice timp. De aceea dorind, voind și fiind dator a scrie câteva cuvinte despre “mai marele cântăreților” templului sfânt al Ortodoxiei românești și cortului sfânt al Oastei Domnului – ortodoxă și românească – n-aș putea începe cu altceva decât cu începutul inspirației cuvântului ales din Biblie “despre vitejii lui David” (II Regi 23, 8-39), în rândul cărora îl zăresc și îl văd și pe fratele Traian Dorz, la douăzeci de ani (n.n. în anul publicării articolului în revista “Oastea Domnului”, douăzeci și nouă împliniți anul acesta) de la trecerea la cele veșnice.

Pentru că, dacă îl putem asemăna pe poetul creștin Traian Dorz cu unul dintre cei șaptezeci de finici ai neamului de la oaza de Elim a Oastei (cf. Exodul 15, 27), psalmistul Oastei se numără și se va asemăna, peste timp și vremi, și cu unul din cei “trei sute optsprezece oameni aleși din casa lui Avraam” (cf. Facere 14, 14), porniți în noaptea veacului XX în lucrarea duhovnicească de eliberare a sufletului neamului nostru, preînchipuit de Lot, cel luat în robie. De asemenea, îl vedem și-l identificăm pe acest “alt poet al pătimirii noastre” ca ales și rânduit și în ceata celor trei sute de ostași fără de seamăn din oastea marelui judecător Ghedeon, cu trâmbițe și ulcioare cu făclii aprinse în mâini, ostași care nu au altă strigare și cântare decât: “Sabia Domnului și a lui Ghedeon” (Judecători 7, 6-8 și 16, 20), ca “sabie a Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu” (Facere 6, 17). De aceea îndrăznesc să contemplu, ca arhiereu și membru al Sfântului Sinod, cu legământ în Oastea Domnului, din seara zilei de miercuri, 17 aprilie 1977, în casa fratelui Traian Dorz din Livada Beiușului – numele marelui poet, psalmist, pătimitor și credincios al Oastei Domnului, înscris în ceruri, în cartea vieții și pe un stâlp din Templul Dumnezeului celui viu (cf. Luca 10, 20; Filipeni 4, 3; Apocalipsa 3, 12). Pentru că, dacă pe vrednicul de pomenire părintele Iosif Trifa l-am putea asemăna cu Eleazar, a cărui mână neobosită “s-a lipit de sabia sa” (II Regi 23, 10), semănând în brazdele Lucrării Oastei Domnului pietre de râu scoase din Iordan (Iosua 4, 3-8), ca temelii de neclătinat; pe fratele Traian Dorz aș îndrăzni să-l alătur celuilalt oștean de vază al lui David care a fost “Șama, fiul lui Aghe, din Harar”, căci “acesta a rămas în țarină și a apărat-o” (II Regi 23, 11-12), sădind în brazdele ei cărămizi – precum cea a sfântului Spiridon al Trimitundei – din care avea să crească ziduri și vase de alabastru, ce urmau să umple casa Ortodoxiei românești “de mireasma mirului” (Ioan 12, 3) credinței, nădejdii și dragostei fața de Mântuitorul Iisus Hristos cel Răstignit, Înviat și Înălțat la ceruri.

Prin limba de foc a Duhului Sfânt de la Rusalii care i-a aprins și luminat candela de ortodox credincios și ostaș pătimitor și mărturisitor al Domnului, sporindu-i și înmulțindu-i talanții, fratele Traian Dorz a aprins “lumânări în vânt” cu care să ieșim “întru întâmpinarea Mirelui” (Matei 25, 1). De aceea mărturisim cu toată convingerea, strigând de pe acoperișul caselor (cf. Matei 10, 27; Luca 12, 3) “ce am văzut și am auzit” (I Ioan 1, 3), și anume faptul că fratele Traian Dorz a fost cu adevărat “un prieten al Mirelui” – Hristos (Ioan 3, 29), o “slugă bună și credincioasă” a lui Dumnezeu (Matei 25, 21) și o harfă duhovnicească, ce nu va putea fi atârnată în sălciile uitării (cf. Psalmului 136, 2).

Episcop locțiitor al Daciei Felix Daniil Stoenescu, Oastea Domnului, 2009, nr. 3, pag. 18