Să nu rămâi fără credință și să nu uiți al ei sfânt preț,
căci, de trăiești fără credință, îți pierzi folosu-ntregii vieți.
Cel care uită-al ei scump soare, se prăbușește-n iad de viu.
De-acolo ar crede și-ar întoarce, dar cei din iad cred prea târziu…
Să nu taci când vezi adevărul și când îți cere el să-l spui.
Să nu plângi după slava lumii, ce azi o vezi iar mâine nu-i.
Să nu-ți îngropi de tot nădejdea, când ești în ceasul cel mai greu.
Din orice stare disperată, mai are-o cale, Dumnezeu.
Să nu-ți pierzi, doborât, credința, nici cât de-adânc ai fi căzut.
I-a scos și din mai negre-adâncuri, Hristos, pe-acei ce au crezut.
Să nu-ți stingi dragostea aprinsă, în niciun vânt și-n niciun ger.
Al ei duh sfânt, Hristos îl ține, în toți cei ce-l doresc și-l cer.
Să nu-ți uiți legământul, să nu ți-l uiți, îți spun
că-ai să regreți odată, plângând, ca un nebun
și-ai să alergi odată topindu-ți ochii goi;
dar dragostea zdrobită în veci n-o-nvii ‘napoi.
Să nu-ți uiți datoria spre Sfântul Dumnezeu,
că nu-i o altă vină s-o ispășești mai greu
și-ai să bocești odată cu sufletul arzând;
dar vremea cea trecută n-o mai întorci nicicând.
Să retrăim minunea frumoaselor izbânzi
din anii tinereții cu steaguri fluturate,
când tremurau toți leii, înfrânți de mieii blânzi,
când răsunau toți munții de imne-nflăcărate!
Să retrăim fiorii frumosului elan
când apăsam pe pluguri în lung și-n lat, pe creste,
când greul grâu de aur mustea în orice lan,
umplând de veselie hotarele aceste.
Să știi s-aștepți făgăduința ce negreșit se va-mplini
cu-ncredințarea neclintită că tot ce-i scris – așa va fi,
nici cât de lunga-ntârziere, nici cât de mulți și tari vrăjmași
să nu-ți înfrângă-ncredințarea,
să lupți crezând, să nu te lași!
Se mai rotește, încă, un corb deasupra mea
și știu ce ură-mi poartă, și știu ce rău îmi vrea.
Dar și mai lângă mine e Dumnezeul meu
și El mi-e dulce reazem și adăpost mereu.
Se mai repede, încă, un câine învrăjbit
dar pacea mea-i senină și duhul liniștit.
Căci, și mai lângă mine, e-un Dulce-Apărător
și-n fața Lui vrăjmașii se risipesc și mor.
Spune-ți inimii să tacă în durere și-n mânie,
că-n mânie și durere, omul spune ce nu știe
și lucrează ce nu-i bine și ia hotărâri nebune.
A putea tăcea-n mânie este-o mare-înțelepciune.
Spune-ți inimii să rabde la necaz și la-încercare.
Nu regretă niciodată cel ce a avut răbdare
Sfinte Tată Bun și Blând
Ție ne rugăm-nălțând
printre lacrime fierbinți
ale inimii dorinți,
prin smerite rugăciuni
ale vieții slăbiciuni
și-n potir de legământ
dorul îndreptării, sfânt.
Singurătăți și depărtări mă-închid ca-ntr-o cetate
și-adesea, printre negre zări, nici gândul nu-mi străbate.
Dar când spre tine, Doamne, vin, ușor mi-e totul și senin.
Dezamăgiri și-ndurerări mă ard și mă sfâșie
și-n toate cele patru zări văd numai vijelie.
Dar când spre Tine, Doamne, vin, mi-e pașnic totul și senin.
Suim plângând, adesea, în drum spre Ghetsimani,
și tot ținutul, parcă, e-un plâns de mare jale.
Dar nu știm că la slavă se-ajunge prin dușmani
și nici că la-nviere ieșim pe-a Crucii cale.
Azi curge-n taină plânsul acelor ce sunt muți
și geamătul acelor ce nu pot să vorbească.
