Psalmul 39, versetul 1
Un om credincios trebuie să vegheze totdeauna cu grijă asupra fiecărui cuvânt al său şi să-şi păzească nu numai picioarele, spre a nu merge pe căi greşite, şi nu numai mâinile, ca să nu facă ceea ce nu este permis, ci trebuie mai ales să vegheze cu grijă asupra buzelor sale, asupra cuvintelor sale cărora trebuie să le pună un puternic frâu şi o bună pază.
Cea mai prigonită carte din lume a fost, este şi va fi Biblia. Biblia este marea descoperire (revelaţie) a lui Dumnezeu. Biblia ne arată toate planurile ce le are Dumnezeu cu mântuirea noastră. Iar, de altă parte, Biblia ne arată şi toate planurile ce le are satan cu pierderea noastră.
După războiul cel mare a rămas aşa-numitul „Erou necunoscut”, adică osemintele şi mormântul unui erou căzut în război, care închipuie jertfa tuturor eroilor căzuți; închipuie toate jertfele de război care au ajutat învierea unei țări şi a unui neam. Şi noi avem un astfel de erou necunoscut, la Bucureşti. El este un altar naţional şi în faţa lui se apleacă cu smerenie şi recunoştinţă toți românii…
Am vorbit cu un crescător de canari (păsări ce cântă închise în colivie). Îmi spunea lucruri interesante. Când ies din ouă, canarii sunt şi ei un fel de vrăbii care nu cântă. Pentru a-i îndemna să cânte, li se face o colivie închisă cu totul în trei părţi; deschisă numai într-o parte. Băgat şi izolat în această colivie întunecoasă, canarul începe să cânte. Din ce se încăpăţânează să nu cânte, i se micşorează lumina. Sunt păsări care nu cântă decât închise în colivie.
Evanghelia vindecării orbului din naștere
Acum duminică avem la rând evanghelia cu vindecarea orbului din naştere. Această evanghelie se află tâlcuită pe larg în cartea noastră cu Tâlcuirea Evangheliilor, cartea a II-a. Acum vom spune ceva – pe scurt – despre această evanghelie, în legătură cu Oastea Domnului.
Psalmul 38, versetul 18
Numai când omul simte o durere adevărată pentru păcatul lui atunci pocăinţa sa este sinceră. Atunci mărturisirea lui este sinceră. Atunci smerenia lui este sinceră. Atunci plânsul şi rugăciunea lui sunt sincere. Şi numai atunci părăseşte sincer păcatul şi se îndreaptă sincer spre Dumnezeu.
Psalmul 38, versetul 7
O veche înţelepciune grăieşte aşa: «Vai de omul care are numai o singură grijă!». În viaţa sa obişnuită, omul nu are numai o singură grijă, ci are multe şi felurite griji. Când începe să aibă numai o singură grijă, care din ce în ce mai mult le întrece pe toate celelalte şi creşte până ce în toată fiinţa omului nu este altceva mai mare şi mai greu decât această grijă, atunci înseamnă că starea sa este în grea cumpănă.
În Biblia Vechiului Testament se vorbeşte în multe locuri despre multe feluri de fântâni. Samarineanca din evanghelia do duminică, spre pildă, Îi amintea lui Iisus despre fântâna lui Iacob, care se vede în chipul de mai sus. Dar ascultaţi ce zice Biblia despre aceste fântâni: „Şi au săpat slugile lui Isac în valea Gherarilor şi s-au sfădit păstorii Gherarilor cu păstorii lui Isac, zicând că a lor este apa; şi a numit numele ei fântâna strâmbătăţii” (Facere 26, 19-20).
Psalmul 38, versetul 1
Sufletul credincios ştie că încă mai greşeşte în multe feluri (Iacov 3, 2), că greşeşte cel mai adesea în vorbire, că greşeşte fără voia sa şi fără să-şi dea seama de multe ori. Uneori greşeşte dându-şi seama, dar constrâns de diferite împrejurări sau nenorociri. Alteori greşeşte, fiindcă este ori slab, ori nepregătit, ori nepăsător. Dar credinciosul mai ştie — sau află îndată — că greşelile acestea vor fi urmate sigur şi totdeauna de mustrarea Domnului. Uneori mustrarea vine chiar îndată şi amar. Alteori vine ceva mai târziu. Uneori vine din conştiinţa lui. Alteori din afară de el. Uneori vine de la cei apropiaţi sau de la cei potrivnici.
Psalmul 37, versetul 25
În tot acest psalm binecuvântat, Cuvântul Domnului pune faţă în faţă pe cel rău cu cel bun. Pe cel nelegiuit cu cel neprihănit. Pe cel credincios cu cel necredincios, arătând de fiecare dată cu toată limpezimea şi încrederea ce soartă are unul şi ce răsplată are celălalt. Poate să-i meargă uneori în viaţa pământească bine celui rău, dar în curând vine nenorocirea peste el — şi atunci este cosit ca iarba care se usucă şi nu mai înverzeşte niciodată. Sau ca pomul verde care se înalţă cu fală, până cade un trăsnet peste vârful său ori o secure la rădăcina sa…