Prima Pagină - Oastea Domnului

Ce este Oastea Domnului? – Pr. Iosif Trifa

Ce fel de mișcare este Oastea Domnului și cum s-a pornit această mișcare?

Cel ce scriu aceste rînduri şi această carte sunt preot, adică păstor şi îngrijitor de suflete. Este aceasta o slujbă aleasă, frumoasă şi, de multe ori, mai liniştită ca alte slujbe. Pentru mine însă această slujbă este, mai ales, un fior, un cutremur, o veşnică nelinişte şi frământare sufletească. Această slujbă mi s-a dat de la Dumnezeu cu înfricoşata răspundere sufletească ce se află scrisă în Biblie, la Iezechiel proorocul, cap. 33, vers. 7-9, unde Domnul zice:

Apostolii în furtună – Pr. Iosif Trifa

Acum duminică avem la rând evanghelia de la Matei capitolul 14, versetele 22-34. Este evanghelia când se făcuse furtună în călătoria apostolilor cu corabia şi Iisus li S-a arătat umblând pe apă. Apostolii s-au speriat văzându-L, dar El i-a liniştit şi l-a chemat pe Petru să vină la El peste valuri, iar când a început a se cufunda, l-a mustrat blând: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”… Şi „a poruncit vântului să tacă” şi furtuna îndată a încetat.

Rândunica și puișorii ei – Pr. Iosif Trifa

Uitați-vă la cuibul rândunelelor. Ce minunată învățătură sufletească veți afla și aici! Rândunica își creşte repede puii şi se găteşte de zborul cel mare din toamnă. Hrănindu-şi puişorii, parcă le zice:

Păsările călătoare – Pr. Iosif Trifa

„Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea lui pe cer; turtureaua, rânduneaua şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor, dar poporul Meu nu cunoaşte legea Domnului.” (Ieremia 8, 7)

Ce minune mare este şi viaţa păsărilor călătoare (rândunelele, cocostârcii, turturelele, cocorii etc.)! Ce minune mare este călătoria lor!

Apostolul din duminica a 8-a după Rusalii (I) – Traian Dorz

Pentru Numele Domnului nostru Iisus Hristos

Vin câteodată peste adunarea lui Dumnezeu aşa nişte furtuni satanice şi aşa nişte cerneri ispititoare, încât parcă nu mai sunt nici două minţi care să gândească la fel, nici două inimi care să simtă la fel, nici două guri care să vorbească la fel. Atunci, fiecare vorbeşte în felul lui, crede în felul lui şi umblă în felul lui. Nimeni nu mai ascultă de nimeni. Nimănui nu-i mai pasă de nimic. Nici unul nu mai ţine seama de nici o rânduială, de nici o datorie, de nici o frică.

Tu mi-ai străpuns urechile – Traian Dorz

Psalmul 40, versetul 6

Cel mai greu de străpuns este zidul urechilor noastre. De multe ori este mai uşor de străpuns un munte sau o stâncă decât o ureche spre inimă. Căci muntele şi stânca tot cedează de la o vreme, lovindu-le mereu, dar urechea multor oameni nu se mai lasă străpunsă niciodată. Pentru un munte sau o stâncă, pentru un zid, chiar şi de fier, ai unelte — şi ele se lasă străpunse de uneltele potrivite pentru aceasta, dar pentru urechile şi inima omenească, adesea, nu mai ştii ce fel de unelte să mai întrebuinţezi…

El S-a aplecat spre mine – Traian Dorz

Psalmul 40, versetul 1

Pe omul care cobora din Ierusalim spre Ierihon şi care a căzut între tâlhari, nu l-a putut ridica decât milostivul samaritean, care s-a aplecat spre el și lângă el. S-a aplecat să-l înțeleagă, s-a aplecat să-l mângâie, s-a aplecat să-l ridice…

Apostolul din Duminica a 7-a după Rusalii (I) – Traian Dorz

Suntem datori să răbdăm

Credinciosul trăieşte numai prin răbdare… Cât răbdăm, atâta trăim prin credinţă, atâta trăim din dragoste, atâta trăim în nădejde. Toată viaţa Mântuitorului nostru a fost o viaţă de răbdare. Toată istoria Bisericii şi a Bibliei este o istorie de jertfă, de luptă şi de muncă duse cu răbdare. De la începutul ei şi până astăzi. Şi aşa se vede că trebuie să fie până la sfârşit.

Pilda sfintelor surori – Traian Dorz

De la începutul vieţii noastre, în orice lucru şi în orice năzuinţă a noastră, avem mereu nevoie de o pildă, de un exemplu bun, de cineva asemenea nouă, care însă este de mai ‘nainte decât noi. Şi este mai mult decât noi. Pentru ca – privind mereu la această fiinţă, ca la un model superior – să tindem şi noi spre tot mai înalt, spre tot mai bine, spre tot mai frumos.

Libertatea pițigoiului – Traian Dorz

Îl cunoaşteţi, desigur. Piţigoiul e o pasăre mică. Are însă această păsărică o însuşire mare, pe care cred că nu o cunoaşteţi. Prindeţi un piţigoi, închideţi-l într-o colivie şi pândiţi-l pe furiş, să vedeţi ce face. Rece şi trist, îşi înfige ghearele în gât şi stă aşa, covrig, până moare. Se sugrumă.