„Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea lui pe cer; turtureaua, rânduneaua şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor, dar poporul Meu nu cunoaşte legea Domnului.” (Ieremia 8, 7)
Ce minune mare este şi viaţa păsărilor călătoare (rândunelele, cocostârcii, turturelele, cocorii etc.)! Ce minune mare este călătoria lor!
Când vine toamna, când se apropie iarna, le vezi numai cum se strâng cete-cete şi îşi iau zborul spre alte lumi, spre alte ţări, unde nu este iarnă. Şi fac o călătorie lungă, lungă, de mii şi mii de kilometri. Şi iarăşi, când soseşte primăvara, sosesc şi păsările călătoare. Şi, ce lucru minunat! Fiecare pasăre călătoare îşi află ţara ei, îşi află cuibul ei. Ce minune mare este şi aici! Fără hărţi şi fără compasuri, păsările călătoare fac o călătorie de zeci de mii de kilometri şi se întorc exact de unde au plecat.
Cine le-a învăţat să facă aceste călătorii? Cine le spune că soseşte iarna şi trebuie să plece? Şi cine le spune că a sosit primăvara şi trebuie să se întoarcă? Dumnezeu, Făcătorul lor. Dumnezeu le a dat darul de a-şi cunoaşte „vremea venirii lor” şi ele îşi „păzesc” acest dar.
Prin glasul Bibliei, Domnul Dumnezeu a făcut o predică din viaţa păsărilor călătoare şi a pus-o în faţa poporului iudeu, zicându-i: Uitaţi-vă, până şi păsările călătoare îşi cunosc vremea venirii lor, dar poporul Meu nu cunoaşte legea Domnului.
Este însă aceasta o predică ce ne mustră şi ne apasă şi pe noi. Păsările călătoare sunt o predică tot atât de aspră şi pentru creştinii de azi, ca şi pentru iudeii de odinioară.
Ce lucru dureros se vede şi azi în lume! Păsările ascultă rânduielile ce le au de la Dumnezeu, dar omul – cea mai aleasă făptură a lui Dumnezeu – nu vrea să asculte chemările ce le are şi el de la Dumnezeu. Omul este făcut ca un străin şi călător în această lume. „Străini şi călători suntem pe pământ” (Evrei 11, 13). Omul e făcut să nu aibă odihnă până nu se va întoarce iar la Domnul. Omul e făcut să se pregătească mereu de călătoria veşniciei.
Însă, vai, omul nu cunoaşte acest glas al Domnului, nu-l aude şi nu-l ascultă. Păsările cunosc glasul Făcătorului, dar omul ba. Păsările „îşi cunosc vremea lor”, dar omul ba. „Iată, acum este vremea potrivită, iată, acum este ziua mântuirii” – strigă Scriptura (II Corinteni 6, 2) – dar omul nu cunoaşte acest timp. Nu cunoaşte nici „timpul cercetării” (Luca 19, 42) şi nu vrea să audă nici chemarea mântuirii. Vai, ce osândă teribilă este aceasta! Fereşte-ne, Doamne, de o astfel de osândă!
O, Dumnezeule, fie ca măcar de la păsările călătoare să învăţ că şi eu sunt străin şi călător în această lume. Ca mâine va sosi toamna şi va trebui să plec şi eu într-o altă lume, unde nu mai sunt ierni şi necazuri. Fie ca măcar de la aceste păsări să învăţ „a-mi cunoaşte vremea” şi a Te cunoaşte pe Tine, Doamne, şi chemarea Ta cea scumpă şi sfântă.
Preot Iosif Trifa, Căutaţi la păsările cerului!
