Prima Pagină

Învierea şi tineretul – Ioan Marini

Despre trei morți spune Evanghelia că a înviat Mântuitorul: fiica lui Iair (Luca 8, 40-42; 49-56), fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-17) și pe Lazăr din Betania (Ioan 11). E izbitor, că toți acești morți pe care Domnul i-a înviat, sunt tineri. Este un adânc înțeles în aceste învieri.

Mai întâi, ele ne spun de ușurința cu care moare un tânăr. O boală scurtă a vestejit repede tinerețea fiicei lui Iair.

Adunare de comemorare Pr. Iosif Trifa

Adunarea de comemorare a părintelui nostru duhovnicesc Iosif Trifa va avea loc în Cimitirul din Dumbrava Sibiului, sâmbătă, 13 februarie 2016, începând cu ora 13.

Dragi frați și surori, să nu ne împiedice nici vremea rea, nici distanța să fim cu frații împreună la sărbătoarea Oastei, aducând mulțumiri lui Dumnezeu pentru Harul primit și împlinindu-ne o sfântă datorie.

Pentru cei care din motive binecuvântate nu vor putea ajunge la Sibiu, OasteaDomnului.info va transmite în direct adunarea de comemorare.

Ține-mi ochii, Doamne – Grup de tineri din Marginea (SV)

Pe data de 23 ianuarie 2016, a avut loc o adunare de tineret în localitatea Marginea, județul Suceava.
Vă prezentăm cântarea Ține-mi ochii, Doamne interpretată de tinerii din Marginea. Versurile aparțin poetului și fratelui Traian Dorz.
Mulțumim fratelui Ionel Geana pentru înregistrarea video.

Încrede-te puternic – Traian Dorz

Versuri de Traian Dorz în lectura autorului.

Încrede-te puternic în tot Cuvântul Sfânt
C-a Lui putere ține și ceruri și pământ.
Vor trece și pământuri și ceruri ca un vis
Dar El rămâne veșnic așa precum e scris.

Marta și Maria – Traian Dorz

Marta ca stăpână a casei cum era avea o zi foarte grea şi încărcată, ori de câte ori venea Domnul la casa ei.

Cât de mult ar fi dorit şi ea să poată sta, ca Maria, să asculte cuvintele pline de dulceaţă şi de lumină, care ieşeau din gura Domnului, – dar datoria de a îngriji de hrana oaspeţilor ei iubiţi,

de spălarea picioarelor sau a schimburilor lor, era pentru Marta o grijă scumpă, prin împlinirea căreia se arăta marea ei dragoste faţă de Nepreţuitul lor Oaspe.

Adunare aniversară fratele Valer Irinca (90 de ani) – Simeria (HD), 23.01.2016

Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016, a avut loc la Simeria (HD), o adunare de aniversare a fratelui Valer Irinca la împlinirea frumoasei vârste de 90 de ani.

Într-o atmosferă caldă și intimă s-a desfășurat adunarea la care au participat frați de pretutindeni care îl iubesc pe fratele Valer și au dorit să-și arate prețuirea față de el.

Iubirea și nădejdea – Traian Dorz

Sufletul care Îl iubeşte pe Dumnezeu va umbla ca să placă lui Dumnezeu.

Un astfel de suflet se va îmbrăca totdeauna pentru Ochii Stăpânului şi Mirelui său Iisus – iar nu pentru ochii cei desfrânaţi ai lumii şi ai păcatului.

Numai atunci îmbrăcămintea sa va fi evlavioasă şi chipul său va fi curat.

Când împrăștie iubirea – Costel Busuioc

Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016, a avut loc la Simeria (HD), o adunare de aniversare a fratelui Valer Irinca la împlinirea frumoasei vârste de 90 de ani.

Fratele Costel Busuioc a cântat acompaniat de copiii săi și de alți frați înzestrați cântarea Când împrăștie iubirea, cântare ale cărei versuri au fost scrise de fratele Traian Dorz.

Un sfârșit biruitor: sora Marița din Gemenele (BR)

În dimineața zilei de 25.01.2016, a trecut la cele veșnice, ca o adiere ușoară, cu chip senin, sora MARIȚA IANCU din comuna Gemenele, județul Brăila.

Oare n-ai să-mi ceri talanții care mi i-ai dat și nu-s?
Oare n-ai să-ntrebi de rodul care trebuia adus?
Fi-mi-va oare-ndreptățire, fi-mi-vor dezvinovățiri,
Sau ce am să-Ți aflu, oare, într-o clipă, din priviri?…

Iubești tu pe Iisus? – Ioan Marini

Iubire! Aceasta o vrea Domnul Iisus de la tine și de la mine. El locuiește în noi prin credință, dar rămâne și lucrează în noi prin iubire (Efeseni 3, 14-19; 4, 15-16).

Toate trec, se vor sfârși; numai iubirea rămâne. Și Domnul nu este mulțumit de noi și cu noi, dacă avem celelalte daruri, dar am părăsit iubirea (Apocalipsa 2, 2-5). De aceea, când ne cercetează, El nu ne întreabă ce isprăvi am făcut, ce fapte deosebite am săvârșit, ci, privindu-ne și punând mâna pe inima noastră, plin de duioșie și sfântă gelozie ne întreabă tăcut: “Mă iubești?

Top