Durerea ne încearcă iarăşi din greu. Sunt abia două luni de zile de când scumpul nostru Părinte Iosif a avut să sufere pentru a şasea oară o operaţie care l-a slăbit nespus de mult. A rămas numai pielea şi oasele. În fiecare zi este mutat de 2-3 ori de pe un pat pe altul.
O minunată însușire a Bibliei este aceasta că fiecare își vede în ea ca într-o oglindă starea sa cea păcătoasă și vrednică de plâns. – pr. Iosif Trifa
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne!
Am trecut prin o nespus de grea încercare… Pe la Paşti eram numai o umbră de om. Singura mea preocupare era cum aş putea scăpa viu acasă. De două ori am voit să plec, dar n-a fost cu putinţă… Ţin însă să spun că, alături de boală, m-a durut foarte mult şi un lucru: făcusem prin păr. Secaş o rugare privitor la datoria ce o aveam la Tipografia Arhidiecezană…
Fiecare om are în viața lui o minune oarecare, o întâmplare grea când Domnul a vorbit cu el și l-a chemat să se întoarcă din drumul răutăților. – pr. Iosif Trifa
Au luat parte peste 2000 de fraţi şi surori din 145 de localităţi din 30 de judeţe. Bucurii şi lacrimi binecuvântate.
Chemarea făcută pentru adunarea de Sf. Ilie, în aducerea-aminte a neuitatului nostru frate Ioan Marini, a avut un mare răsunet în toată ţara. Din toate părţile, cei care l-au iubit şi care îi păstrează recunoştinţă pentru osteneala şi jertfa lui, s-au grăbit să vină pentru a dovedi încă o dată că dragostea nu uită ce datorează dragostei şi că o viaţă îngropată zi de zi în această înaltă jertfire de sine pentru binele altora a adus aşa binecuvântate roade pentru împărăţia lui Dumnezeu. O, dacă grăuntele n-ar fi murit, ar fi rămas singur… Dar dacă şi-a dat viaţa în slujba aceasta, iată roadele: mii de inimi care, din toate părţile ţării, vin să spună dragostea, mulţumirea şi recunoştinţa lor.
Prin rugăciune a coborât sf. Ilie prorocul foc și ploaie din cer… Focul l-a coborât peste jertfa sa când a făcut de rușine pe preoții lui Baal, iar ploaia a coborât-o când Domnul încuiase cerul trei ani de zile (I Regi 180, 16-46).
Milostenia cea adevărată nu caută să scape de cel sărac aruncându-i și lui ceva, ci milostenia cea adevărată urmărește de-aproape, se uită cu iubire în viața, în traiul celui sărac, căutând ce-i lipsește, ce-l doare. – pr. Iosif Trifa
După o lună, pe data de 15 iulie 1938, gândul şi alergările pentru o nouă foaie izbutiră. Pe numele său, Titus, fiul Părintelui Iosif, reuşi să obţină o aprobare de la Tribunalul Sibiu pentru tipărirea unei gazete: «Armata Domnului Iisus Biruitorul”.
O nouă însufleţire ne strânse pe toţi să lucrăm pentru continuarea împlinirii marii noastre răspunderi.
Așa a venit ziua de 15 iulie când mă aflam în familia fratelui Nelu din Hunedoara, lucrând cu ei la „Taină și Minune”, căreia trebuia să-i punem la punct melodiile textelor din cuprins. Tocmai eram acolo cu încă doi frați cunoscuți când sună telefonul. Era ora șapte seara. Ridic receptorul și întreb:
– Cine-i acolo?
Într-o dimineaţă din vara aceea, părintele îmi dictase şi tocmai terminasem de scris articolul de fond pentru nr. 29, din 14 iulie 1935.
Era o mişcătoare izbucnire a amărăciunii pentru zădărnicirea unei acţiuni atât de frumoase şi de folositoare tuturor…