Psalmul 30, versetul 6
O Doamne, cât de puţini sunt acei oameni cărora, şi când le merge bine, să nu li se îngâmfe inima şi să nu li se întunece mintea… Cât de puţini sunt oamenii care, în zilele tinereţii lor sănătoase şi puternice, în zilele înălţării lor în scaune de cinste pământească, în zilele stăpânirii unor bogăţii lumeşti, în zilele când toate treburile le merg în plin, când pe tot ce pun mâna sporeşte, reuşeşte şi creşte — cât de puţini într-adevăr sunt oamenii care atunci să cugete lucruri înţelepte, să aibă purtări echilibrate, să se poarte după buna măsură!…
Cât de puţini din cei tineri cugetă atunci cu teamă de păcat la un viitor frumos… Cât de puţini sunt vitejii care să cugete la neprevăzutul pedepsitor… Cât de puţini sunt împăraţii care gândesc la ruină, la cădere, la exil… Cât de puţini sunt bogaţii, moşierii, avuţii care să gândească la sărăcie, la goliciune, la foamete… Cât de puţini norocoşii care să gândească la nenorocirea care le poate veni într-o clipă.
Într-adevăr cât de puţini sunt oamenii cuminţi, care să ştie să se poarte cu înţelepciune în zilele când le merge bine…, în zilele aşa de nestatornice şi puţine ale binelui în lumea aceasta! Şi cu toate că nu numai în Istoria Omenirii, ci chiar în viaţa de fiecare zi prin care noi înşine trecem, putem vedea limpede cât de puţini din aceştia scapă de prăbuşire şi de pedeapsă, totuşi, marea mulţime a celorlalţi, care fac tot ca şi ei şi pe care, dacă nu azi, mâine sigur, îi aşteaptă aceeaşi soartă, pe pământ ori sub el — nu învaţă nimic…
Când îi merge bine, omul crede că niciodată nu va ajunge să-i meargă rău! Când e tânăr i se pare că niciodată nu va îmbătrâni. Când este sănătos, că niciodată nu va fi şi bolnav… Când este sus, că va rămâne totdeauna acolo… Când este bogat, nu se gândeşte la sărăcie. Când îi merg „bine“ toate înşelătoriile şi hoţiile, e în stare să le facă. Toate minciunile şi falsurile, aranjamentele şi combinaţiile, blestemăţiile şi nedreptăţile, uneltirile şi poftele şi toate celelalte asemenea afaceri — sunt singura lui grijă. Când îi merge „bine“, bietul om se laudă, se încrede, se umflă şi i se pare că niciodată nu se mai poate dezumfla.
Dar îndată ce vremea îndurării, răbdării şi aşteptării lui Dumnezeu se sfârşeşte şi ocrotirea lui Dumnezeu se abate de peste el…, îndată ce Mâna Domnului se închide şi se retrage…, îndată ce bunăvoinţa şi binefacerile Domnului se întorc de la el, vai, cât de repede i se veştejeşte tinereţea şi se usucă vitejia bietului om. Cât de grabnic se rupe scaunul şi cad toate pernele de sub el. Cât de pe neaşteptate i se spulberă averile, norocul, tovarăşii şi speranţele trufiei lui. Cât de jalnic şi nefericit sfârşeşte toată trufia nebunească a omului care uită de Dumnezeu, adică uită de tot ce este înţelept, echilibrat, cinstit, frumos, drept şi bun, în zilele când îi merge bine… sau i se pare lui că-i bine cum îi merge.
O, om slab, mai slab ca o părere şi mai uşor ca un fulg, nu te îngâmfa prosteşte niciodată şi nu uita pe Făcătorul tău. Şi din ce te-a făcut! Ci, când îţi merge bine, mai ales atunci, tremură şi te cutremură. Nu numai fiindcă doar celor răi le merge bine în mod obişnuit (Maleahi 3, 15), ci şi pentru că aceste zile, de obicei, sunt foarte puţine şi ţin şi mai foarte puţin.. Curând locul tău îl vor lua alţii… Pregăteşte-te din timp pentru cădere, pentru bătrâneţe şi pentru moarte! Fă în zilele bune cât de mult bine poţi face! Căci posibilităţile acestea se duc şi niciodată nu le vei mai întâlni. Împarte la săraci, apără pe nedreptăţiţi, ajută pe orfani, sprijină Lucrarea lui Dumnezeu! Fii binevoitor şi binefăcător cât poţi mai mult şi la cât poţi mai mulţi, ca ispravnicul înţelept (Luca 16, 1-12). Căci în curând nu vei mai putea face nimic. Fă cât poţi mai puţin rău! Fă tot ce poţi ca să nu faci rău deloc şi nimănui!
O Doamne, Dumnezeul meu, Te rog ai milă de mine şi-mi iartă toate cugetele nebune şi toate faptele necugetate ale tinereţii nebune, ale tinereţii îngâmfate şi neserioase. Iartă-mi toate căderile şi răutăţile mele din anii când îmi mergea bine, dar adu-mi totdeauna aminte de ele, ca să mă smeresc înaintea Ta cu pocăință.
Îți mulțumesc pentru toate umilirile, nedreptăţile şi suferințele care ai îngăduit să vină peste mine, pentru ca să mă trezească din nebunia mea şi să mă îndrepte.Veghează neîncetat asupra mea, Sfinte Tată Bun, pentru ca niciodată să nu recad în aceeaşi stare rea, ci, crescând în înțelepciunea sfântă, să aflu mântuirea Ta, făcând tot binele pe care îl pot face. Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 2
