În toate luptele lor, ucenicii lui Hristos aveau nevoie de ceva mai mare decât lumea, mai tare decât moartea și mai tare decât viața lor ca să-i poată face să treacă peste toate acestea, prin toate acestea și pentru toate acestea. Acest ceva le-a dat Hristos! Și acest ceva i-a facut în stare să biruiască totul. Acest ceva nu i-a lăsat niciodată biruiți de nimic. Acest ceva era, este și va fi bucuria lui Hristos în ei.
Credința lui Hristos este puternică și biruitoare. Nădejdea lui Hristos este luminoasă și încurajatoare. Iubirea lui Hristos este dulce și mângâietoare. Răbdarea lui Hristos este pașnică și liniștitoare, da, bucuria lui Hristos este eroică și strălucită. Bucuria lui Hristos este cât toate celelalte la un loc și poate și mai mult.
În bucuria lui Hristos este deplinătatea tuturor lucrurilor, este suma tuturor comorilor, este însăși Prezența copleșitoare a lui Dumnezeu. În bucuria lui Hristos nu există înfrângeri, nu există pagube, nu există nici chiar sacrificii. Există numai biruințe, numai câștiguri, numai binefaceri. În toate și pe totdeauna.
Ucenicii adevărați ai lui Hristos au pornit în Numele Lui, nu mânați, ci atrași. Nu îndemnați din urmă, ci atrași dinainte. Nu împinși de ambiții omenești, ci înflăcărați de a-L urma pe Hristos. Bucuria inimii lor, strălucirea vieții lor, comoara veșniciei lor era Hristos; El era în ei bucuria. Și aceasta a învins.
Mijloacele apostolilor Domnului au putut fi oricât de simple, darurile lor, oricât de sărace, lipsurilor lor, oricât de multe și numărul lor, oricât de mic… dar bucuria lui Hristos din inima lor le-a fost nu numai îndemn și putere și biruință ci și răsplată nebiruită pentru orice jertfă și pierdere.
Cine poate cânta în lanțuri și în foamete și în frig? Cine poate privi senin la călăul lui? Cine poate să se roage pentru vrăjmașii săi? Cine își poate da viața sa, fără nici un preget, pentru semenii săi, pentru datoria sa, pentru adevăr? Cine poate vedea cerul deschis, cu fața strălucind, în mijlocul loviturilor ucigătoare? Nimeni decât acela care are în el bucuria lui Hristos deplină. Doar acela care are această bucurie, acela poate! Numai acela singur poate.
Toate popoarele lumii au o istorie orizontală, numai poporul lui Dumnezeu are o istorie verticală. Toate popoarele lumii au avut asocieri cu diferite puteri lumești. Numai poporul lui Dumnezeu s-a asociat doar cu puterile cele cerești. De aceea istoria tuturor celorlalte popoare este plină de căderi, de înfrângeri, de amărăciuni și de întunecime. Chiar și marile lor izbânzi s-au prefăcut mai apoi în înfrângeri, marile înălțări în prăbușiri jalnice și marile lor laude în amintiri rușinoase. Numai ale Bisericii vii, ale lui Dumnezeu, nu!
Ce minunat a lucrat Hristos în toată istoria Bisericii Sale, a poporului Său vechi sau nou! Dumnezeu a prefăcut chiar și amărăciunile alor Săi în îndulciri, înfrângerile în izbânzi, lacrimile în cântări de veselie și răstignirile lor în învieri strălucite. Pentru că bucuria Lui din inimile lor a fost ca soarele totdeauna la amiază, în toată plinătatea căldurii, a puterii și a strălucirii sale.
Toată ura lumii se stârnește și se revarsă peste un ucenic al lui Hristos numai din pricina primirii și a purtării Cuvântului lui Dumnezeu. De aici se vede că lumea zace în cel rău (I Ioan 4, 4-6). Și că ura împotriva ucenicilor lui Hristos este izvorâtă din puterea satanei care lucrează în fiii întunericului (Efeseni 2, 2). Ținta adevărată a săgeților diavolului îndreptate contra ucenicilor Lui este, de fapt, Ființa lui Hristos din ei, Lucrarea Duhului Sfânt din ei, Prezența Tatălui din ei (I Ioan 2, 24).
Traian Dorz, Mărturisirea strălucită
