vers. 3: Tot felul de binecuvântări
Dumnezeu poate să facă și să dea nespus mai mult decât cerem sau gândim noi (Efeseni 3, 20). El nu este mărginit nici la puterea, nici la posibilitatea, nici la dragostea de a ne da.
Dar noi nu suntem în stare a le primi. N-avem pentru aceasta nici dorința, nici voința, nici înălțimea sufletească.
Binecuvântările felurite ale lui Dumnezeu sunt date numai „în locurile cerești, în Hristos”. Adică în acele stări înalte pe care le atinge sufletul prin împărtășirea unității lui depline cu Hristos.
Câtă vreme stai într-o groapă desigur că trăiești și în întuneric, și în îngustime, și în mirosuri grele. Când te ridici însă pe un munte înalt, ai din belșug și soare, și lărgământ, și aer curat… Și după cum starea de jos le cuprinde pe toate cele legate de starea ei josnică, tot așa starea de sus le cuprinde pe celelalte. Ele sunt acolo. Și noi trăim în unele sau în altele, după cum ne este starea sufletească. Dacă stăm jos, stăm în îngustime, stăm în întuneric. Dacă stăm sus, starea de sus cuprinde lumina, lărgământul și curăția.
Dacă cineva trăiește în păcat unde nu este decât apăsarea, și mocirlă, și stricăciune – ce fel de viață să aibă el? Viața pe care o are!
Ce tristă priveliște este un creștin lipsit de binecuvântări! Lipsit de puterea curăției. De bucuria rugăciunii. De nădejdea slavei. De roadele Duhului Sfânt. De acele felurite binecuvântări care fac chipul să strălucească, inima să tresalte, viața să rodească și bucuria să fie din belșug (Ioan 10, 10). Ce trist este chipul întunecat al creștinului care trăiește în locurile pământești, în lipsa lui Hristos și în secetă duhovnicească, în timp ce viața din belșug este la un pas de el. Înălțimile cerești pline de soare sunt atât de apropiate de fiecare dintre noi, dar aripile celui slab cu care ar putea ușor să zboare spre aceste înălțimi zac fără vlagă și fără de putere, târându-și-le pe pământ, prin praf și prin noroiul sărăciei și al deșertăciunilor sufletești.
Ce tristă înfățișare este un vultur care își târăște uriașele aripi pe jos, în disprețul găinilor care râcâie prin gunoaie! Așa este un creștin care se târăște pe jos, în loc să trăiască în înălțimile luminii și credinței în Hristos. Așa suntem noi când nu suntem unde ar trebui și unde am putea să fim!
Slavă veșnică Ție, Slăvit Dumnezeul nostru, Care ai făcut înălțimile pentru aripi și aripile pentru înălțimi! Care ne-ai dat făgăduința tuturor binecuvântărilor pentru râvna atingerii bunurilor cerești. Și dai aceste locuri și bunuri celor care au râvna să le ajungă.
Slavă Ție pentru toți acei pe care i-am văzut trăind în lumină și în înălțime! Și pentru bucuria pe care și nouă ne-ai dat-o în rarele clipe când și noi am trăit pe înălțimi.
Ridică-ne, Doamne Iisuse, pe toți până la trăirea neîntreruptă în lumina Ta și în înălțimea Ta, prin unirea noastră deplină cu Tine și prin unirea Ta deplină cu noi. Amin.
Traian Dorz, Hristos - Solia Bibliei
