Trezește-te tu cel ce dormi, scoală-te din morți și Hristos te va lumina. (Efeseni 5, 14)
Dragul meu, te hrăneşti tu din Cuvântul lui Dumnezeu sau nu? Ai tu viața lui Dumnezeu în tine, sau ești un om pământesc, care trăiește numai pentru trup? Nu uita: Cine se hrăneşte din Cuvântul lui Dumnezeu, se hrăneşte cu cu duh şi viaţă, fiindcă cuvintele pe care ni le-a spus și ni le-a lăsat Domnul, sunt Duh și viață (Ioan 6, 63). Fără viața și puterea acestui Cuvânt, ce ești decât un sărman burduf de carne, care așteptă să fie mâncat de viermi iar sufletul, lipsit de viață, să întâmpine o veșnicie de suferință și chin. Și aceasta când ai la îndemână pâinea cuvântului, care dă sufletului viață, mana pe care cineva mâncând-o să nu piară ci să aibă viața veșnică.
Te întreb pe tine, tată și mamă, capi ai familiei, care-i situația în casa voastră, în privința cuvântului lui Dumnezeu? În fiecare zi, toți ai casei vă așezați la masă, pentru a mânca. Simțiți o plăcere deosebită să fiți toți laolaltă și să întingeți cu toții, din aceeași strachină, să beți din aceeași cană și să vorbiți unii cu alții, în timp ce luați masa. Astfel, mâncarea parcă e mai bună și mai hrănitoare, decât dacă fiecare ar mânca singur.
Dar de ce nu ați face acest lucru și cu hrana cealaltă, Cuvântul lui Dumnezeu? De ce nu puneți în mijlocul vostru, la masă și pâinea Cuvântului lui Dumnezeu, ca să vă hrăniți din ea. De ce tu, tată sau mamă, înainte de a vă hrăni cu mâncarea cea trecătoare, sau după masă, nu deschideți magazia Cuvântului, ca să dați și sufletului, partea ce i se cuvine din ea? Căci omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Deci, pentru a trăi cu sufletul, trebuie să-l hrănești, cum hrănești și trupul. Dacă nu te hrănești, înseamnă că te afli într-o stare primejdioasă cu sufletul și în cazul acesta trebuie să te trezești, căci nu-i bine de tine și de familia ta. Nu-i bine de tine și de copiii tăi, de viața ta, de viitorul tău și al lor.
Te rog, mărturisește deschis și sincer: de ce nu se citeşte Biblia în familia ta?
Vei spune poate: Eu sunt ocupat! N-am timp de citit. Bine, dar cum se face că după fiecare masă, cel ce fumează, are timp să fumeze o țigară, două și adeseori, starea de vorbă cu unul și cu altul, despre lucruri de nici o însemnătate face să treacă ceasul chiar și atunci când este foarte ocupat. Dar, bine hai să zicem că este așa, cum spui. N-ai timp fiindcă ești ocupat. Dar în zi de sărbătoare, rogu-te, ce lucru ai, fiindcă atâția și atâția de 10, 20, 30, 40 de ani de când ai familie, n-ai luat o singură dată Evanghelia și stând împreună cu ai tăi, să citești din Cuvântul Domnului, să cânți împreună cu ai tăi o cântare creștinească în cinstea Mântuitorului și să aduci o rugăciune de mulțumire Celui Prea Înalt.
Pentru asemenea lucruri n-a fost timp, dar pentru statul la uliță ceasuri întregi, la povești fără nici un folos a fost timp. Pentru Biblie nu este timp, dar pentru joc de cărți, pentru cârciumă, pentru petreceri și dansuri este timp destul. Și mai spui că ești creștin? Creștin ești când în loc să citești Biblia și să te rogi, te joci în cele 32 de cărți ale diavolului, înjuri, te îmbeți și dai diavolului tot ce ai. Creștin ești, când în loc să-ți înveți copiii să păzească Cuvintele lui Dumnezeu și să se teamă de Domnul, îi trimiți pe la petreceri și dansuri, iar prin pilda vieții tale îi îndrumezi într-o viață străină de Duhul lui Dumnezeu, iar voi mamelor, vă gătiți și împodobiți fetele, pentru a le trimite la hore, pregătindu-le astfel, mai iute pentru focul ghenei, decât pentru o viață curată și cinstită și pentru Împărăția lui Dumnezeu!
Ioan Marini , „Familia Creștină”, anul 1941, nr. 4, pag. 5