Vine seara neștiută – Traian Dorz

Vine seara neștiută, ușa ochilor s-o-ncuie
seara asta nu e dată să și-o știe – nimănuie
fericiți sunt ochii care au aflat lumina dulce
care-o să-i închidă-n pace când vor merge să se culce.

Vine ziua ce va frânge cerul lumii la amiază
prăbușind un val pe altul și o groază pe-altă groază
unde ai să fugi atuncea tu cel ce-astăzi râzi de toate
şi când toți vor fi-n osândă, cine crezi că te va scoate?

Vine clipa ce va face luna ca un cheag de sânge
şi pe soare-l va aprinde cu un trăsnet ce-l va frânge
şi pământul îl va pierde un vârtej într-o noptare
numai sufletele toate vor privi nemuritoare.

N-au să fie munți să cadă peste cei ce-ar vrea să moară
nici morminte să-i înghită – de ce văd și-i înfioară
nici mări unde să se-arunce dinaintea Celui care
ei L-au răstignit odată – și-acum iată-L ca un Soare.

Vine! E aproape! Iată-L – toate semnele arată
că-I aici. Că-I chiar la ușă Fața Lui înfricoșată
– Vino-n brațele-I deschise, azi cât mai așteaptă încă
peste-o clipă te va-nghite poate noaptea cea adâncă!