Să nu cârtești – Traian Dorz
Să nu cârtești când jugul îți pare că-i prea greu,
încă puțin și iarăși ajută Dumnezeu.
Să nu cârtești când, singur, ajungi în loc de chin,
mai rabdă, te mai roagă și iar va fi senin.
Să nu cârtești când drumul îți pare că-i amar,
încă puțin și totul se face dulce iar.
Să nu cârtești când plânsul îți arde-al tău obraz,
tot vreme trecătoare-i și vremea de necaz.
Să nu cârtim niciunii când vine-o stare grea,
căci și-a ei vreme trece și trece-atunci și ea.
Chiar Dumnezeu va șterge tot chinul suferit
în viata celor care au plâns dar n-au cârtit.
00:00