Ridică-te ! – Traian Dorz
Ridică-te, tu, cel din groapă!
Nu te lăsa-n păcat răpus
și cheamă-L, căci Hristos te scapă.
Pe cei căzuți, caută, Iisus.
Ridică-te și ai credință
viața, din noroi, să-ți scoți.
Azi ai putea dar n-ai voință,
mâine-ai voi dar n-ai să poți.
Ridică-te-n spre Domnul și nu te îndoi.
Hristos, numai El singur, te poate mântui.
Ridică-te, tu, cel din lene!
Nu te lăsa, în foc, împins.
E chinul veșnicei gheene
de tine, la un pas aprins.
Ridică-te și ai nădejde!
Azi, a scăpa, e-așa ușor.
Mai este încă har, voiește!
Hristos e-aici într-ajutor.
Ridică-te, tu, cel din gheață!
Nu te lăsa de tot ucis.
Poți fi azi liber, pe viață,
ori poți fi pe vecii închis.
Ridică-te și ai iubire
căci, dacă-o ai, nimic nu-i greu.
Cu-un strop de plâns pentru sfințire,
te mântuiește Dumnezeu.