Psalmul 17 – Traian Dorz

Pașii mei, pe-a Ta cărare, merg mereu cu neclintire
Ție strig, ascultă Doamne, înspre glasul meu Te-apleacă
și-mi arată bunătate, Cel ce dai adăpostire
celor asupriți, când răii caută răul să li-l facă.

Mă păzește ca lumina ochilor cu-a Tale-aripe
de vrăjmașii mei de moarte și de ura lor cea mare
că li-e inima închisă și-s făloși în orice clipe
mă pândesc și mă-nconjoară la pământ să mă doboare.

Parcă-ar fi un leu ce-ntruna după pradă stă la pîndă
scoală Doamne a-i ține calea, îl doboară și mă scapă
scapă-mă de toți vrăjmașii și de-a urii lor osândă
cu-a Ta sabie-ascuțită, de-al lor sânge, Tu-i adapă.

Izbăvește-mă Tu, Doamne, de-acești oameni care-n lume
parte au în viața asta, de belșug și de-mbuibare
cărora le-ngădui, Doamne, bunătăți fără de nume
de-și îmbuibă și urmașii cu prisosul lor cel mare.

Iar eu, Doamne, în curata, sfânta nevinovăție
voi vedea pe totdeauna Fața Ta cea Strălucită
când mă voi trezi din noaptea ce-a trecut, pe veșnicie
mă voi sătura de Chipul și de Fața Ta Slăvită.