Pe unde-am mers – Traian Dorz

Pe unde-am mers, Iisuse, alături amândoi
s-a prefăcut, pietrișul, ca pajiștile moi
și toți câți vin în urmă pot merge-acum cântând
picioarele rănite se vindecă trecând…

Unde-am căzut cu-o cruce, e-un cântec și-un izvor
să vindece-o iubire, să stâmpere un dor
și câți ajung acolo, ar sta uitați mereu
căutând spre frumusețe, plângând spre Dumnezeu.

Pe gratiile noastre de lacrimi și de dor
se împletește viță cu rodul sfințitor
și-unde-au muncit genunchii bătătoriți amar
mulțimilor se-mparte, acum, ceresc grânar.

Pe dârele lăsate de-al sângelui șiroi
au răsărit luceferi și oști cu steaguri noi
și unde-a fost Golgota cu Jertfa cea mai grea
se nalță, azi, altarul de flacără și nea.

… O, cât vei fi cu mine, Iisuse, orișicând
din temnițe-au să crească minunile cântând,
mormintele-au să-nvie nemuritori eroi,
Iisus, – să mergem veșnic alături, amândoi!