O, Adevăr, ce greu ești – Traian Dorz

O, Adevăr, ce greu ești astăzi pentru atât de multe frunți
că mulți nu pot să te ridice nici pân-la perii cei cărunți
și pier prin mlaștina minciunii întunecați și otrăviți
ei care-ar fi putut, prin tine, să fie-atât de străluciți.

O, Dragoste, și tu ce grea ești, că multe inimi până mor
nu izbutesc să te ridice nici pân-la jumătatea lor
și pier în viermăria urii și-n cel mai fioros ghețar
ei care-ar fi putut, prin tine, să guste-al cerului nectar.

O, Adevăr, oriunde Te-aflu, îmi ești ca soarele cel drag.
Mereu spre Tine-ntorc privirea ca după cel mai dulce steag.
De Tine mi-am legat viața pe veci,
de-aici și până-n cer
învățătura Ta s-o dărui și-nțelepciunea Ta s-o cer.

O, Dragoste, oricând mă afli, îmi vindeci câte-o rană grea
și-n cea mai dulce-mbrățișare, cuprinzi însingurarea mea.
Tu te-ai legat de-a mea viață, pe veci
de-aici și până-n cer
înlăcrimarea mea ți-o dărui și sărutarea Ta Ți-o cer…