Nădejde – Traian Dorz

O, clopote vesele din satul meu alb,
ce dulce și tare cântarăți odată
când glasul cel tânăr și cald îmi umplea
senina nădejde a tristei pruncii…

O, clopote multe din negrul oraș,
ce tunet și clopot năvalnic erați
când vuiet de luptă mi-era și avânt
credința-ndrăzneței de-atunci tinereți.

O, clopote largi ale țării de-acum,
ce calmă și clară-i cântarea din voi,
ce după-ndelungul durerilor drum,
vestește-n sfârșit bătrâneții-nvierea.

– Cântați-mi, cântați-mi largi clopote, azi,
sfârșitul osândelor mele;
s-apropie apusul ca zorii zâmbind,
vestiți sărbătoarea culesului meu!…