Când ești trimis – Traian Dorz

Când ești trimes să cauți pe alții
și să-i aduci la Dumnezeu,
atunci și-n fruntea lor se cere,
și-n urma lor, să fii mereu;
să fii și-n frunte, îndrumându-i,
și-n urmă, să-i ajuți pe toți;
– stăpân poți fi oricum la oameni,
– părinte doar așa le poți.

Când ești trimesul mântuirii,
atunci tu trebuie să știi
să treci prin tot ce-ai tăi pot trece
– de la bătrâni pân’ la copii,
și-n orice stări pot ei s-ajungă,
tu să le simți, să le trăiești,
ca, de la starea lui, pe-oricare
spre Dumnezeu să-l strălucești.

Să fii mai ‘nalt ca cel mai vrednic
și mai prejos ca cel mai mic,
să fii desăvârșit cu-un meșter
și-ncepător cu-un ucenic,
să poți să-nveți pe-un sfânt lumina,
să poți să gemi cu-un păcătos,
ca, de la starea lui, pe-oricare
să-l ‘nalți mai sus, pân’ la Hristos.

Să știi trăi și-n stări înalte,
cum numa-n ceruri se trăiesc,
și-n stări ce pot trăi doar porcii,
în cel mai josnic fel lumesc,
să cânți cum numa-n rai se cântă,
să plângi cum plâng doar cei din iad,
spre-a da avânt la cei ce zboară,
spre-a da curaj la cei ce cad.

Nu poți fi prieten și părinte,
și frate, și îndrumător
când nu poți să te faci asemeni
cu suferința tuturor,
ca, de la starea lui, pe-oricare
pân’ la Hristos să-i duci pe toți;
– orice poți fi, oricând, la oameni,
părinte doar atunci le poți!