Când anii trec ca norii – Traian Dorz

Când anii trec ca norii şi oamenii ca vântul,
viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim
și undeva în cale stă neştiut mormântul
și nimeni nu cunoaşte în care ţintirim.

Doamne-n calea dreaptă
minte înţeleaptă
dă-ne să umblăm
ca în Veşnicie
Sfânta-mpărăţie
dulce s-o gustăm.

Când viaţa ni-i-nainte, ne pare-atât de lungă
că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii mei.
Când viaţa ni-i în urmă, am vrea să tot ne-ajungă,
dar nu ne mai ajunge şi-o plângem singurei.

Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare,
– iubire, tinereţe, şi soţi, şi legământ –
le risipim în patimi, şi-n râs, şi-n nepăsare.
Când le-am pierdut, zadarnic le plângem preţul sfânt.

Când anii trec ca norii şi stările ca vântul,
o, suflet scump, grijeşte-ţi avutul cel sublim.
Oriunde mori, iubirea s-o ţii şi legământul
ca să învii cu ele din orice ţintirim.