Au și cuvintele o durere – Traian Dorz

Au şi cuvintele-o durere şi-un chin, şi-o suferinţă-a lor
când sunt silite să ascundă sau să arate ce nu vor,
când sunt împinse să zdrobească un adevăr într-un blestem
– atunci cuvintele-au o spaimă în care tremură şi gem.

Ce dar divin este cuvântul, cu ce etern şi unic rost
și cum s-ar cere spus de-oricare, cum cel dintâi Cuvânt a fost!
N-ar trebui rostit cuvântul decât cucernic şi pios,
din adevăr şi din iubire – aşa cum l-a rostit Hristos.

Dar ce mult suferă Cuvântul când îl împingem în noroi,
când îl sucim, când îl ascundem şi când e necinstit de noi.
Cu cât de sfânt respect s-ar cere să spunem orişice cuvânt,
dar ce murdar şi uşuratic îl spun atâţia pe pământ.

Ce-nfricoşată-nvinuire va spune-odată la sfârşit
în contra nebuniei noastre, cuvântul nostru chinuit!
Cum ne va-nvinui în faţa Înfricoşatului Judeţ,
cuvântul spus cu-nşelăciune, cu nedreptate şi dispreţ!

Să-ţi fie teamă de cuvântul pe care-l taci ori îl grăieşti
căci şi lui Dumnezeu şi lumii el te arată cine eşti,
și-n Veşnicie te vei duce la Cel Milos sau cel călău,
după osânda sau răsplata ce-ţi va rosti cuvântul tău!