Amară e lumina – Traian Dorz

Amară e lumina venită prea târziu,
când lacrima neplânsă se varsă pe-un sicriu,
când floarea neadusă se-așează pe-un mormânt
și prea tăcut se uită al dragostei cuvânt.

Nu-ntârzia când soțul te-așteaptă-nlăcrimat,
du-i dragostea curată și doru-mbrățișat
căci în zadar e plînsul când timpul a trecut,
nici mii de doruri spuse, nu șterg un dor tăcut.

Nu-ntârzia când mama te-așteaptă-n prag plângând,
du-i lacrima iubirii și-un semn de oarecând
căci în zadar vei merge cu plânsul la sicriu;
cât lacrima de-acuma, nu-s mii de mai tîrziu.

Nu-ntârzia când Domnul te-așteaptă să-I descui,
vei sta-n curând cu spaimă și tu la ușa Lui
și dacă tu-ți pui ușii, acum, zăvorul greu
așa-ți va pune mâine, și ție, Dumnezeu.

Cumplită-i deșteptarea din visu-nșelător,
greu plâns e cel ce-așteaptă pe râsul cel ușor
și-amară e lumina venită prea târziu
– nebun e cel ce-așteaptă un plâns pân-la sicriu!