Aceste frunze care-mi cad – Traian Dorz

Aceste frunze care-mi cad ca-n toamnele senine,
ce liniștite se desprind de ramurile pline;
sub ele se ivește-acum frumoasa roadă coaptă
ce Mâna Bunului Stăpân, cu-al ei cules, așteaptă.

Ce dulce-mi simt acel fior al bucuriei sfinte
cu care-I voi păși tăcut și-nlăcrimat ‘nainte,
cu toate crengile-atârnând, rămase fără frunză
ca roada dragostei de El nimic să n-o ascunză.

… Cădeți mai grabnic frunze mari, să nu-mi rămâneți una
că nu voi vorbele-mi sunteți, ci faptele cununa;
voi frunze ale mele-ați fost doar șoaptele sub care
s-au copt ascunse-aceste dulci cântări nemuritoare.

Culege-mi-le, Drag Iisus, cu Mâna Ta curată,
duios și dulce cum le-am vrut să Ți le strângi odată,
iar dac-ai vrea să-mi dai în schimb răsplata cea mai mare,
atinge-mi ochii mei plecați cu-o dulce sărutare…