Aramă sunătoare sau izvor de apă vie? – Ioan Marini

1 Corinteni 13; Ioan 7, 38

Domnul Iisus a spus despre cei ce cred în El că râuri de apă vie vor curge din inima lor. Spunea acest lucru despre Duhul Sfânt pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în El.

Fără îndoială că aceste „râuri” fac mult bine celor din jur. Un râu, pe unde trece, face să răsară viață și verdeață pe malurile lui. Avraam a fost un astfel de „râu”. El a crezut și Dumnezeu a spus despre el: „Vei fi o binecuvântare.” (Geneza 12, 2). Și așa a fost. Apostolul Pavel a fost și el un asemenea „râu” , care a fost o binecuvântare pentru ținuturi și țări întregi, pentru mii și mii de suflete. Acei mari trezitori de suflete din veacurile trecute, ca și cei din zilele noastre, au fost de asemenea „râuri de apă vie” care au adus multă binecuvântare și mult bine pentru timpul și poporul în mijlocul căruia au trăit, ba chiar și pentru altele mai depărtate. „Binele” venit pe urma unor astfel de oameni credincioși este asemănător cu binele ce îl poate aduce un râu ce curge printr-o pustie – face să înverzească și rodească totul în jurul său. Acolo unde trăiește credinciosul plin de puterea și harul Duhului Sfânt, curg râuri de dragoste și bunătate, răbdare, dărnicie, bucurie, credincioșie, „ape” care udă neîncetat pe cei din jurul său – (malurile), aducând schimbare și în alții, prin puterea și harul lui Dumnezeu. „Tu ești ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru” au spus amoriții lui Avraam (Geneza 23, 6).  Mult bine ne-ai făcut – mare binecuvântare a fost pentru noi, se spune adeseori despre atâția oameni ai lui Dumnezeu care au trăit cu Dumnezeu, aducând mult bine sufletelor cu care au intrat în legătură.

Câtă binecuvântare e când vestitorul Domnului este un „râu de apă vie”. Mult pustiu va înverzi pe unde râul acesta va curge – multe suflete se vor înviora și multe inimi se vor trezi pe unde trec „apele” acestui râu, care ies din inima celui ce crede și este plin de Duhul Sfânt. După cuvântările pline de har și putere ale slujitorului lui Dumnezeu, sufletele înviorate spun pline de mulțumire: eram însetați, dar ne-am adăpat; eram adormiți, dar ne-am trezit; eram amorțiți, dar ne-am înviorat; eram morți, dar am înviat.

Dragul meu frate credincios! Ești tu un râu de apă vie? Sau pe albia vieții tale nu mai curge nimic? Ori crezi că harul acesta e dat numai unora și nu tuturor? Dar Mântuitorul nu a făcut deosebire. El a spus: „ Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie”, cum zice Scriptura (Ioan 7, 38). „Cine crede” , deci și tu poți fi acesta. Da, și tu poți fi un râu de apă vie.  „Oricine bea din apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică” (Ioan 4, 14). Dacă crezi în Domnul Iisus, primești Duhul Sfânt care face din inima ta un izvor binecuvântat din care vor curge râuri de apă vie.

Dar despre altfel de oameni, Cuvântul spune că sunt „aramă sunătoare” și „chimval zăngănitor”. Aceștia sunt cei ce nu au dragoste. Câți oameni nu sunt ca niște tălăngi atârnate de gâtul vitelor, care sună întrerupt sau îndelung pe câmpuri și păduri, al căror sunet, lipsit de viață nu îți spune și nu îți dă nimic decât să anunțe prezența vitei care poartă talanga la gât. Ce durere când credinciosul și slujitorul lui Dumnezeu chiar, pierzând dragostea, au ajuns niște simple bucăți de aramă răsunătoare care sună frumos câteodată. Dar ce folos? Un clopot îl poți asculta un timp, dar pe urmă devine supărător încât îți face mai mult chin decât plăcere. Dar un clopot sau un alt instrument de aramă, chiar dacă dau sunete lipsite de viață, tot sunt de un folos (trecător) câteodată. Însă o aramă sunătoare – o tablă din acelea pe care le bat copiii prin sate, supără și chinuie rău urechile vecinilor, care, necăjiți, pun câteodată mâna pe câte un retevei să alunge pe gălăgioșii neastâmpărați, care umplu aerul cu sunetele „toacelor” lor nesuferite.

„Aramă sunătoare”! Nu cumva și tu, cititorule, ești o astfel de bucată gălăgioasă? Nu cumva ești tu un „predicator” căruia  nu îi mai tace gura, iar cu viața spune cu totul altceva? Nu cumva ești un vorbăreț care spune mereu la alții despre iubire, iar el urăște și prigonește pe aproapele său?… O, aramă sunătoare! O, chimval zăngănitor! Sunetele voastre uscate și reci, cuvântările și cântecele voastre, frumoase câteodată, nu sunt decât niște sunete înșelătoare. Ele arată o inimă uscată și seacă din care nu mai picură lacrima milei și mierea iubirii; sunt un vad uscat, pe care nu mai curge râul de apă vie – cum zice Scriptura. Ce tristă și zadarnică slujbă faci tu, aramă sunătoare! Cu gălăgia ta superi și sperii oamenii și copiii și neliniștești sufletele nevinovate, atât! Pe urma ta nu răsar crinii bucuriei, nici nu cresc pomii fericirii, nici nu înverzesc câmpiile nădejdii și arborii credinței. Pe urma ta nu se arată roadele binecuvântate de sufletele mântuite; cel mult dacă cresc plantele stepelor uscate: scaieți și spini de certuri, nemulțumiri, dezbinări și moarte.

Neroditoare slujbă, faci tu, aramă sunătoare! Și aceasta cu atât mai mult cu cât o faci în Numele Aceluia care este izvorul oricărei rodiri și binecuvântări! Tu te zbați după daruri și cunoștință, călcând în picioare darul cel mare, dragostea și cunoștința cea mai adâncă: pe Hristos! De aceea Domnul este împotriva ta! (Apocalipsa 2, 4)

Trezește-te aramă sunătoare și chimval zăngănitor! Plânge-ți mândria răsunătoare și lasă să pice din tabla inimii tale, lacrima căinței. Trezește-te tu care te-ai crezut trezitor pentru alții și vezi-ți nebunia gălăgioasă în care ai căzut. Pocăiește-te și întoarce-te din nou la Domnul Iisus! Privește din nou la cruce, la Golgota. Domnul Iisus poate umple din nou albia seacă a vieții tale cu râuri de apă vie. El poate face și minunea cea mare de a schimba o „aramă sunătoare” într-un  „râu de apă vie”. Privește la Golgota suflete, privește! Iisus este atotputernic și pentru tine. O cântare creștinească, spune :

„De slăbiți, sau pierdeți dragostea dintâi
El vă umple iar cu sfintele văpăi
Să priviți la cruce – atunci ca la un steag
Ea va face lucrul vostru iarăși drag.”

Ioan Marini, Ziarul „ Familia Creștină” , anul 1941, nr.7, pag 10