Apropierea și ascultarea (II) – Traian Dorz

Taina puterii și taina păstrării în neprihănire, taina biruirii ispitelor și taina rămânerii în smerenie este ascultarea de Domnul și este amintirea izbăvirii Sale arătată față de noi.

Oricât de mari ar fi încercările care ne-ar ieși în calea sufletului nostru, totuși nici una nu ne poate birui, dacă Domnul e cu noi.

Oricât de viclene ar fi ispitele și oricât de atrăgător ar fi păcatul, totuși nimic nu ne va putea clinti, nici nu ne va putea abate de pe urmele Domnului, dacă neîncetat vom asculta de Cuvântul Lui. Și dacă niciodată nu vom uita de unde ne-a scos El.

Însă tocmai în aceste două părți umblă și vrăjmașul să ne înșele: să nu ascultăm de Cuvântul Domnului şi să uităm groapa de unde ne-a scos El, cu prețul rănilor și al morții Sale.

Frații și surorile mele, e mai ușor să te ferești să nu cazi în prăpastie decât, după ce ai căzut, să mai ieși iarăși de acolo. E mai ușor să previi boala decât s-o vindeci. E mai ușor să-ți păstrezi curăția decât s-o dobândești din nou după ce ai pierdut-o.

Nu uitați, nu uitați niciodată îndemnul Domnului:  „Ce zic vouă, zic tuturor: vegheaţi!”

Când vorbiţi altora, gândiţi-vă, în lumina Cuvântului Sfânt, totdeauna cu teamă şi cu grijă la starea voastră înşivă. Mustrând păcatele altora, să vă usture propria voastră stare. Luminându-i pe alții, să vedeți necurmat de calea voastră. Propovăduind altora sfințenia, aveți mereu grijă de ochiul vostru. Căci de cele mai multe ori, când crezi că tu stai bine, poate să te lovească ceva. Și când crezi că mergi cel mai frumos, ți se poate pune o piedică.

Vegheați mereu, vegheați neîncetat deci. Cu cât vezi mai multe slăbiciuni la alții, cu atât să-ți fie mai teamă de tine însuți.

Sunt uneori vremuri în care nouă ni se pare că brațul Domnului stă în nelucrare… Ni se pare că mâna celui rău este lăsată slobodă să facă tot ce vrea împotriva celor necredincioși. Că asupritorul îi poate chinui nepedepsit pe cei nevinovați. Că judecătorul nedrept îi poate condamna cum îi place. Că făptuitorul îi poate fura și lovi. Că hulitorul îi poate ocărî în voie. Că mâna vrăjmașului poate să-i apese, să-i bată, să-i îngroape după voie pe cei nevinovați.

O, cât de mult se înșeală atunci cei ce cred așa! Și mai ales cei ce fac așa!

În zilele acelea îți trebuie o credință mai tare ca oricând, ca să nu te clatini și să nu te îndoiești de grija și de dragostea lui Dumnezeu.

Îți trebuie o mare încredere și o deosebită lumină, spre a vedea că totuși nu cel rău este atotputernic, ci Cel Bun este!

Noi nu suntem în mâinile oamenilor, ci suntem în Mâinile lui Dumnezeu. Chiar și acei care cred că noi suntem în mâinile lor sunt și ei în Mâinile Lui.

Nimeni, niciodată nu poate face decât atât cât i-a rânduit sau i-a îngăduit Dumnezeu.

O, Dumnezeule Bun, rânduiește ca cei buni să facă tot binele pe care îl doresc și nu îngădui ca cei răi să facă tot răul pe care îl pot.

Amin.

Traian Dorz, Pășunile dulci