Ce momente înălţătoare trăieşti totdeauna în lăcaşurile sfinte în preajma lui Dumnezeu!… Ce fericită înălţare trăieşte fiinţa noastră când trăieşte în prezenţa binecuvântată a lui Hristos, în orice loc şi în orice vreme. Fericite sunt aceste suflete şi acele vremuri care pot dobândi şi păstra înălţarea şi apropierea de Dumnezeu. Dar vai de acele suflete care se depărtează de El! Vai de acele suflete şi vremuri care năzuiesc nu înspre idealul dumnezeiesc, ci se coboară spre ceea ce este josnic şi se lasă cu plăcere atraşi de cele inferioare. Acelea sunt sufletele pierdute – şi vremile pierzătoare.
Ce trist pentru om când acesta alege mai degrabă să aibă ca strămoş şi părinte al său pe o făptură urâtă şi inferioară lui – maimuţa! Şi nu pe Dumnezeul Cel Strălucit şi Superior.
Spre Dumnezeu ori de câte ori îţi întorci privirile, te luminezi şi te înalţi chiar în proprii tăi ochi şi simţi impulsul puternic de a te face mai bun, mai cinstit, mai evlavios și mai demn.
Dar ce gânduri îţi pot veni când îţi întorci privirile inimii înspre animal şi îi zici: Tu eşti strămoşul meu!… O, ce nebunească degradare! Ce josnică stare! Ce ruşinos nivel! Cum se poate oare o făptură omenească prăbuşi chiar atât de îngrozitor! O, frate om, nu mai avea nici o îndoială că tu Îl ai ca Părinte pe Dumnezeu… Pe Izvorul Desăvârşit al Înţelepciunii şi al Frumuseţii.
Întoarce-te deci spre El şi te înalţă, ascultând de voia Lui…
Vino la Iisus Hristos astăzi şi, prin hotărârea şi legământul credinţei şi ascultării de El, reintră în moştenirea Împărăţiei Lui şi fă-te părtaş virtuţilor Sale, spre a-ţi primi strălucirea şi frumuseţea, care sunt virtuţile şi însuşirile Aceluia care te-a făcut şi te-a înfiat.
Înalţă-ţi ochii şi inima spre Dumnezeu, Făcătorul tău, acum, căci îndată vor începe să se înalţe şi umbletele, şi faptele tale, iar la capătul zilelor tale se va înălţa la El şi sufletul tău, spre a fi veşnic apoi în desfătările de la dreapta Lui, care vor fi răsplătirea tuturor celor care s-au înălţat până la Hristos şi au rămas la El prin gândurile şi prin năzuinţele lor.
Traian Dorz, Porțile veșniciei
